Banca britanica HBOS, ce urmeaza a fi preluata de Lloyds TSB, a anuntat vineri ca pierderile si creditele neperformante au crescut cu doua treimi in ultimele doua luni, la opt miliarde de lire sterline (11,9 miliarde de dolari), potrivit Reuters. Deteriorarea situatiei economice a dus la cresterea puternica a creditelor neperformante din sectorul corporatist si cel de retail in octombrie si noiembrie.

Totodata, banca a anuntat ca situatia se va inrautati in perioada urmatoare.

"Piata mondiala si conditiile economice, recesiunea din Marea Britanie si cresterea somajului vor face ca mediul operational sa fie in continaure dificil", se arata intr-un comunicat al HBOS.

Anuntul HBOS a dus la scaderea titlurilor bancii cu peste 19%, pierderi similare inregistrand concurentii sai britanici. Actiunile Lloyds si Royal Bank of Scotland au scazut cu cate 17%, iar titlurile Barclays au coborat cu 12%.