Marea Britanie a inregistrat un deficit comercial record in luna noiembrie a anului trecut, potrivit datelor oficiale publicate marti, ceea ce arata ca deprecierea lirei sterline nu a reusit sa duca la cresterea exporturilor, asa cum sperau autoritatile, transmite Reuters. Datele Biroului National de Statistica arata ca deficitul comercial al Marii Britanii s-a adancit in noiembrie la 8,33 miliarde de lire sterline comparativ cu luna anterioara, cand deficitul a fost de 7,63 miliarde de lire.

Acesta este cel mai mare deficit comercial inregistat de Marea Britanie din 1697, de cand se tin date oficiale referitoare la acest indicator.

Economistii estimasera un deficit comercial de 7,5 miliarde de lire sterline.

Datele oficiale arata ca exporturile au scazut cu 6% in noiembrie, in timp ce importurile au coborat cu doar 2%. Exporturile cu tarile Uniunii Europene au ramas neschimbate, insa cele cu tarile din afara UE au scazut cu 12,5%. De altfel, Marea Britanie a consemnat un deficit record si cu aceste tari, diferenta dintre valoarea importurilor si cea a exporturilor majorandu-se de la 4,43 miliarde de lire la 5,30 miliarde de lire sterline.

Banca Angliei spera ca deprecierea lirei sterline va ajuta exporturile britanice pe timpul crizei economice si va ajuta economia sa isi reduca dependenta fata de consumul intern. Datele publicate marti nu arata insa ca acest lucru s-ar fi intamplat.

Deficitul comercial al SUA s-a redus cu aproape 29%

In Statele Unite, deficitul comercial s-a diminuat in noiembrie cu 28,7% comparativ cu luna anterioara, la 40,4 miliarde de dolari, potrivit datelor Departamentului pentru Comert citate de AFP.

Analistii se asteptau la un deficit de 51 miliarde de dolari, mult maimare decat datele oficiale, dupa ce in luna octombrie SUA aveau un deficit comercial de 56,7 miliarde de dolari.

In noiembrie, exporturile SUA au insumat 142,8 miliarde de dolari, iar importurile 183,2 miliarde de dolari.