Situatia economiei mondiale se inrautateste, iar noile prognoze ce vor fi publicate in scurt timp de Fondul Monetar International nu sunt optimiste, a declarat marti la Budapesta Dominique Strauss-Kahn, directorul general al FMI, citat de Reuters. Seful FMI a precizat ca incetinirea cresterii economice este mai puternica decat se estima anterior, iar aceasta va avea implicatii si asupra tarilor din Europa Centrala si de Est.

"Sunt ingrijorat in legatura cu faptul ca economia mondiala incetineste chiar mai mult decat se astepta in urma cu cateva luni. Vom publica noi prognoze in urmatoarele zile si nu sunt optimiste, iar situatia in toata Europa de Est este dificila, nu numai in Ungaria", a declarat oficialul FMI.

Printre tarile din Europa de Est in care situatia economica se va inrautati, Dominique Strauss-Kahn a enumerat Ucraina, Letonia si Belarus.

In luna noiembrie, FMI a redus in jos estimarile privind cresterea economica la nivel mondial la 2,2% in 2009, cu 0,8 puncte procentuale mai putin decat previziunile din octombrie. Totodata, institutia internationala se asteapta ca tarile industrializate se indreapta spre primul an de contractii economice de dupa Primul Razboi Mondial.