Republica Moldova, cea mai saraca tara din Europa, a fost desemnata una dintre cele mai stabile economii din lume intr-un clasament realizat de revista britanica The Banker, chiar daca a fost nevoie de o criza mondiala pentru a obtine acest statut, potrivit Reuters. Moldova ocupa locul cinci in acest clasament care masoara cat de bine sunt protejate statele de criza economica, in fata unor mari puteri economice precum Japonia sau Statele Unite.

Revista britanica este de parere ca motivele pentru care au facut-o codasa Europei - sistemul financiar primitiv, nivelul scazut al creditarii si economia bazata pe agricultura - vor ajuta acum Moldova sa nu resimta efectele crizei mondiale.

"Am fost plasati printre cele mai robuste cinci economii. Ca sa fiu sincer, a fost o surpriza", a declarat presedintele Moldovei, Vladimir Voronin. Acesta a mai precizat ca secretul Moldovei este si-a construit economia pe productia alimentara, si nu pe produse financiare. "Criza sau nu, orice persoana trebuie sa manance de doua ori pe zi", a spus Voronin la o conferinta de presa.

Veaceslav Ionita, analist la IDIS Viitorul, priveste insa cu scepticism noul statut al tarii, de economie stabila. "Este acelasi tip de stabilitate ca intr-un cimitir. Intr-un cimitir, nimeni nu moare", a spus el.

Conform Reuters, peste jumatate din populatia de patru milioane de cetateni ai Moldovei locuiesc in mediul rural, iar salariul mediu este de 250 dolari pe luna. Multi fermieri folosesc in continuare pluguri trase de cai, iar in anii '90 au existat numeroase cazuri in care locuitorii si-au vandut rinichii pentru a avea un venit suplimentar.

Datele Bancii Mondiale arata ca peste 16% din populatie lucreaza in strainatate, banii trimisi de acestia reprezentand aproape 40% din Produsul Intern Brut.