Fondul Monetar International (FMI) ar putea ramane fara bani pentru combaterea crizei financiare, in urmatoarele sase luni, a avertizat Dominique Strauss-Kahn, directorul institutiei financiare internationale, potrivit NewsIn care citeaza The Telegraph. Acesta a mai precizat ca fondul necesita o infuzie urgenta de capital pentu a continua sa sustina economiile ce se confrunta cu probleme.

"In prezent, resursele FMI sunt suficiente pentru a face fata situatiei, insa, pentru ca ne confruntam cu o criza economica, nevoia ar putea fi mult mai mare decat in trecut", a explicat seful FMI. "Trebuie sa intervenim in Asia, Africa, Europa Centrala, America Latina si poate si in alte regiuni. Nu pot sa promit ca peste sase sau opt luni vom avea rezerve suficiente", a subliniat Strauss-Kahn.

Fondul a ajutat o serie de state, printre care Islanda, Letonia si Pakistan, insa reprezentantul FMI a spus ca multe alte tari vor solicita sprijin in lunile urmatoare. Institutia a facut apel la tarile cu mari excedente bugetare si cu rezerve valutare masive sa doneze banii de care FMI are nevoie pentru ajutarea economiilor afectate.

Pana in prezent, FMI a imprumutat 47,9 miliarde de dolari statelor afectate de criza, cea mai mare parte a acestor fiind din estul Europei. Potrivit sefului FMI, urmatoare victima a crizei va fi Polonia, care nu are nevoie de asistenta in prezent, dar ar putea avea in viitor.