Guvernul american ar putea controla pana la 40% din actiunile Citigroup, in contextul in care reprezentantii institutiei si cei ai guvernului poarta discutii despre situatia bancii, potrivit NewsIn care citeaza Wall Street Journal si Bloomberg. Propunerea vine in contextul in care cererea pentru un nou sprijin financiar din partea guvernului ar putea duce la demisia sefului bancii, Vikram Pandit.

Citigroup, ale carei actiuni s-au depreciat cu 22% in ultima sedinta de tranzactionare, a propus organelor federale de reglementare ca guvernul sa transforme o mare parte din actiunile preferentiale detinute in actiuni ordinare, scrie Wall Street Journal, citand persoane apropiate situatiei.

Purtatorul de cuvant al Citigroup, Jon Diat, a refuzat sa comenteze aceste informatii.

Ar trebui ca bancile sa fie nationalizate “pentru o scurta perioada”, lucru ce ar permite unor institutii precum Citigroup sau Bank of America sa supravietuiasca celei mai dure crize economice din ultimii 75 de ani, a spus vineri presedintele Comisiei Bancare din Senat, Christopher Dodd.

Bank of America si Citigroup au primit un total de 90 miliarde de dolari din partea statului. Titlurile Citigroup s-au depreciat cu 71% de la inceputul anului, iar cele ale Bank of America cu 73%.