HSBC Holdings, cea mai mare banca din Europa, intentioneaza sa faca o majorare de capital de 12,5 miliarde de lire sterline (17,7 miliarde de dolari), si a anuntat ca va disponibiliza 6.100 de angajati si va inchide diviziile de creditare HFC si Beneficial din Statele Unite, potrivit NewsIn care citeaza Bloomberg. Majorarea de capital va fi facuta ca urmare a scaderii profitului, de la 19,1 miliarde de dolari in 2007, la 5,73 miliarde de dolari anul trecut.

Rezultatul a fost sub estimarea medie facuta de analisti in cadrul unui sondaj Bloomberg, de 13,6 miliarde de dolari.

Totodata, HSBC a redus dividendele anuale cu 29%, la 64 centi pe actiune.

Banca britanica a evitat sa apeleze la ajutoare din partea autoritatilor, in contextul in care a economisit in ultimii trei ani peste 42 miliarde de dolari pentru acoperirea creditelor neperformante, spre deosebire de Royal Bank of Scotland Group si Lloyds Banking Group.

HSBC a redus creditarea, a concediat o parte din manageri si a vandut o serie de unitati pentru a reduce provizioanele in cadrul Household International pentru a controla pierderile. Totodata, banca, ce castiga peste trei sferturi din profit din pietele emergente se confrunta in acest an si cu recesiunea economiilor din Asia.

"In prezent, HSBC este bine capitalizata, lichida si profitabila", a declarat presedintele HSBC, Stephen Green.

Grupul HSBC, care este listat la bursele din Londra, Hong Kong, New York si Bermuda, are peste 100 de milioane de clienti in 86 de tari.