Fondul Monetar International ar putea ajunge la un profit de aproape 650 milioane dolari anul viitor, ca urmare a imprumuturilor solicitate de statele din Europa de Est pentru combaterea crizei financiare, spun fosti oficiali ai FMI, citati de Bloomberg.

Noile finantari vor aduce 1 miliard de dolari Fondului, pentru care acum doi ani analistii estimau pierderi de 360 milioane de dolari pentru 2010.

Folosind calculele dintr-un raport pe 2007 initiat de presedintele JPMorgan Chase International, Andrew Crockett, dobanzile si comisioanele de la imprumuturile noi de cel putin 55 miliarde dolari ar putea umple din nou cuferele FMI, golite dupa criza financiara asiatica.

In ultima jumatate de an, FMI-ul a aprobat un imprumut de 16,4 miliarde dolari pentru Ucraina, 15,7 miliarde dolari pentru Ungaria, 10,4 miliarde dolari pentru Letonia, 2,5 miliarde dolari pentru Belarus, 2,1 miliarde dolari pentru Islanda, 7,6 miliarde dolari pentru Pakistan si 516 milioane dolari pentru Serbia - in total 55 miliarde dolari.

Turcia se afla in negocieri pentru un astfel de imprumut, iar autoritatile din Romania si-au aratat interesul de a imprumuta de la FMI, mai scrie Bloomberg.