Banca Transilvania a lansat marti un produs care permite intreprinderilor mici si mijlocii sa isi reduca ratele la creditele acordate de banca cu pana la 80%, pentru o perioada de pana la 12 luni, se arata intr-un comunicat al institutiei. Pentru a beneficia de acest produs, clientii trebuie sa prezinte garantii mobiliare sau garantii imobiliare suplimentare.

"Cu ajutorul facilitatii de restructurare a creditului, banca ajuta companiile sa reziste intr-un mediu economic complicat, sa inregistreze o revenire a activitatii, sa-si extinda business-ul sau chiar sa-si reorienteze obiectul de activitate", se arata in comunicatul Bancii Transilvania.

In ceea ce priveste creditele rapide din portofoliul institutiei, Banca Transilvania ofera clientilor posibilitatea rescadentarii ratelor lunare, adica amanarea platii acestora, prin achitarea a minim 20% din valoarea ratei stabilite deja, pentru un numar de trei rate. In plus, exista posibilitatea esalonarii platii diferentei de pana la 80% din valoarea ratelor lunare, pe perioada de creditare ramasa, respectiv intervalul cuprins intre prima data de plata a ratei care urmeaza perioadei de redimensionare si data ultimei rate a creditului, respectiv amanarea cu pana la 45 de zile a platii ratelor.

Facilitatea de restructurare a creditului poate fi utilizata de intreprinderile mici si mijlocii, persoanele fizice autorizate, asociatiile familiale si firmele de tip corporate.

Acestea trebuie sa indeplineasca o serie de conditii, cum ar fi: sa nu inregistreze credite restante la Banca Transilvania la data aprobarii facilitatii de restructurare a creditului, la creditele contractate sa figureze in Centrala Riscurilor Bancare cel mult cu serviciul datoriei C in ultimele 12 luni si sa nu inregistreze popriri active pe cont.

Banca Transilvania are active totale de 17 miliarde de lei si a afisat anul trecut un profit net de 398 milioane de lei, cu 17% mai mult decat in 2007.