Federal Reserve a anuntat luni ca va colabora cu alte patru banci centrale pentru a oferi lichiditati in valuta companiilor financiare americane, potrivit Reuters. Astfel, Federal Reserve a incheiat acorduri cu Banca Angliei, Banca Centrala Europeana, Banca Japoniei si banca centrala din Elvetia pentru a oferi lichiditati in valoare de aproximativ 285 miliarde de dolari.

Liniile de swap, care vor functiona pana in 30 octombrie, pun la dispozitia companiilor financiare americane 30 miliarde de lire sterline (44 miliarde de dolari), 80 miliarde de euro (107 milioane de dolari), 10.000 miliarde de yeni (99 miliarde de dolari) si 40 miliarde de franci elvetieni (35 miliarde de dolari).

Reprezentantii Fed arata intr-un comunicat ca "bancile centrale continua sa lucreze impreuna si iau masurile necesare pentru a mentine stabilitatea pietelor financiare mondiale".