Despre paradisurile fiscale nu mai e mai nimic de scris. Se stie aproape totul despre ele. Mai putin s`a scris despre paradisurile sociale, adica acele zone in care costurile cu forta de munca sfideaza orice concurenta - insulele asiatice, cateva mici state din America Latina, pana si unele tari membre UE.
In aceste zone, multinationalele vin sa isi planteze afacerile din simple ratiuni de costuri, chiar daca acolo de unde pleaca lasa someri si agraveaza problemele sociale la un nivel care dezechilibreaza bugetele locale.
Un studiu al Ministerului muncii american arata cu degetul in directia statelor Asiei de Sud-Est. Astfel, in vreme ce salariul orar mediu al unui muncitor american este de 24,59$, omologul lui filipinez ia 1,1$, iar amaratul de srilankez ia 0,61$. „Albirea” muncii va mai intarzia, mai ales ca acum, in perioade mai sensibile din punct de vedere economic, fiecare cauta metode cat mai ieftine de a produce cat mai mult, impingand pana la limita legalitatii costul cu ora de munca.
Sigur ca nu trebuie sa mergi pana`n Asia ca sa faci aceste comparatii. Eurostatul e suficient.
Lista neagra a paradisurilor sociale (sub 2$/ora): Bulgaria, China, Costa Rica, India, Indonezia, Malaezia, Myanmar, Filipine, Salvador, Sri Lanka, Vietnam, Thailanda.
Lista gri a paradisurilor sociale (intre 2-10 dolari /ora): Brazilia, Estonia, Lituania, Portugalia, Polonia, Romania, Slovacia.
Sursa numarul 1, sursa numarul doi, sursa numarul trei
Citeste si comenteaza pe Dan Popa's Weblog.
0
2
