Agentia Coface a coborat ratingul unui numar de 47 de tari, printre care si Romania, ca urmare a efectelor crizei economice mondiale, potrivit site-ului Portfolio.hu. Ratingul Romaniei a fost coborat cu o treapta, de la "A4-" la "B".

Reprezentantii Coface au declarat pentru HotNews.ro ca motivele scaderii ratingului Romaniei vor fi prezentate joi.

Sursa mentionata arata ca agentia a scazut ratingul a 47 de state, dupa ce a retrogradat calificativele a 22 de tari in luna ianuarie, dupa ce criza financiara a dus la inrautatirea puterii financiare a companiilor din toate regiunile.

Cele mai multe tari si-au vazut calificativul redus cu o treapta, in vreme ce ratingul statelor cel mai afectate de criza financiara, si anume Spania, Marea Britanie si Irlanda, a fost scazut cu doua trepte. Doar cateva zone - India, Brazilia, China, Orientul Mijlociu si Africa de Nord - si-au mentinut calificativul.

Ratingul de tara al Coface ia in calcul trei factori principali: climatul pentru afaceri, perspectivele economice, financiare si politice, precum si comportamentul de plata al companiilor.

Coface acordase Romaniei calificativul "A4-" la inceputul anului 2007, dupa ce, din decembrie 2005, acesta se mentinuse la "A4".