Autoritatile americane intentioneaza sa publice informatii privind sanatatea a 19 principale institutii bancare din tara, mai degraba decat sa riste sa alimenteze nelinistile pastrand secretul asupra situatiei bancilor, a anuntat Casa Alba.

Detaliile ar putea fi publicate la sfarsitul lunii aprilie-inceputul lunii viitoare.

Secretarul de stat la Trezoreriei, Timothy Geithner, a recunoscut, dupa mult timp, ca transparenta este foarte importanta pentru contribuabili, pentru banci si pentru stabilitatea sistemului bancar in general, scrie AFP.

Cele mai mari banci americane sunt supuse unui "test de rezistenta" pentru a se evalua soliditatea acestora si eventuala nevoie de capital suplimentar in cazul unei deteriorari a crizei economice.

Purtatorul de cuvant al Casei Albe Robert Gibbs declarase recent ca autoritatile ar putea decide sa pastreze confidentiale rezultatele acestor teste si ca nu vor fi facute publice numele institutiilor solide sau a celor care prezinta riscuri.

Cotidianul Times scria ca cele 19 institutii bancare au trecut toate testul, sectorul bancar american fiind "intr-o stare mai buna decat opinia publica vrea sa creada". Totusi, zilele trecute, publicatia a subliniat ca unele banci vor fi notate mai bine decat altele care sunt mai vulnerabile.