In momentul in care dl Boc a anuntat lansarea programului Prima Casa, bancherii au fost destul de retinuti in declaratii - atitudine surprinzatoare avand in vedere ca Guvernul tocmai le-a pus in brate un miliard de euro. In ultimele zile, s-au vehiculat diferite costuri ale creditelor ipotecare garantate de stat insa ieri am aflat ca de fapt DAE nu poate scadea cu mai mult de 1%, cat reprezinta costul acoperirii riscului de neplata.

Am sa explic mai jos de ce acest program mai mult incurca planurile bancilor decat le ajuta, si asta nu pentru ca statul ar dori sa le faca rau, ci pentru ca poate determina o ieftinire a creditelor, situatie care bineinteles nu convine bancilor.

Pe orice piata, producatorii isi vor vinde produsele la cel mai mare pret pe care consumatorii il accepta. In cazul nostru, la sfarsitul anului trecut bancile au crescut in asa hal dobanzile, incat au facut aproape imposibila contractarea unui credit. Sistemul bancar imprumuta la greu statul la dobanzi de 13-14% obtinand profituri sigure, in timp ce pe partea de retail, se mergea pe principiul credite putine, dar scumpe.

In ultimele saptamani, bancile au inceput sa scada dobanzile insa extrem de lent, mai mult pentru a testa piata, respectiv pentru a vedea cum reactioneaza clientii la scaderea pretului banilor. Pasii pe care bancile ii vor face in aceasta directie vor fi mici si desi, scaderea dobanzilor oprindu-se in momentul in care fiecare banca va atinge un nivel acceptabil al vanzarilor.

Aceasta atitudine nu are nimic de a face cu costurile, bancile urmarind doar sa obtina un numar acceptabil de clienti la cel mai mare nivel al dobanzii pe care acestia il accepta.

Citeste restul materialului si comenteaza pe khris.ro.