UBS, una dintre cele mai afectate banci in urma crizei financiare, a strans circa 3,8 miliarde de franci elvetiei (3,5 miliarde de dolari) pentru a-si majora capitalul, in urma unei emisiuni de actiuni, potrivit Bloomberg. De asemenea, institutia a anuntat ca se asteapta sa incheie al doilea trimestru cu pierderi.

Banca elvetiana a vandut 293,3 milioane de actiuni, cu o valoare de 13 franci fiecare, unui numar redus de investitori institutionali.

Reprezentantii UBS au declarat ca majorarea de capital a fost decisa pentru a spori increderea in banca. Aceasta decizie vine dupa ce institutia financiara a semnalat ca mai multi clienti si-au retras banii din diviziile bancii de administrare a activelor in cel de-al doilea trimestru.

Totodata, banca centrala elvetiana a anuntat saptamana trecuta ca UBS trebuie sa isi majoreze capitalul pentru a putea rezista in fata unor posibile pierderi viitoare.

UBS a anuntat pierderi de peste 53 miliarde de dolari de la inceputul crizei financiare, fiind nevoita sa stranga aproximativ 34 miliarde de dolari de la investitori pentru a-si imbunatati pozitia. Rezultatele financiare pentru cel de-al doilea trimestru vor fi publicate in data de 4 august.