Economia Letoniei s-a comprimat cu 19,6% in al doilea trimestru al anului comparativ cu perioada similara din 2008, dupa ce in primul trimestru Produsul Intern Brut a scazut cu 18%, potrivit datelor statistice citate de Reuters. Evolutia economiei letone a fost peste asteptarile analistilor in perioada mentionata, care estimau o contractie de 22%.

Letonia a cerut ajutorul FMI dupa ce criza economica mondiala a pus capat brusc anilor de crestere economica. Astfel, Letonia a obtinut un imprumut de 7,5 miliarde de euro in luna decembrie, in cadrul unui program de salvare derulat de FMI, UE si alte institutii internationale.

In ultimii ani, Letonia a inregistrat cresteri economice de peste 10%, insa in prezent este unul dintre cele mai afectate state de recesiunea economica.