Liderii Blocului National Sindical si ai Cartel Alfa propun reducerea numarului orelor de munca lucrate de angajatii din sectorul bugetar la 38 sau chiar 20 de ore pe saptamana si spun ca daca ar fi reduse zilele de lucru, s-ar reflecta si in calculul pensiilor.

"Nu putem accepta concediul fara plata de 10 zile. Trebuie ca fiecare institutie sa discute cu sindicatele si sa convina asupra reducerilor de personal sau sa faca alte reduceri pe care nu le-au avut pana acum in vedere. O alta varianta pe care o vom avansa in discutiile de saptamana viitoare cu premierul va fi reducerea saptamanii de lucru de la 40 de ore la 38 de ore pentru ca daca ai 10 zile fara plata aceste zile nu vor vi luate in calcul la pensie si vor duce la diminuarea acestora", a declarat marti pentru NewsIn, vicepresedintele Cartel Alfa, Luca Octavian.

El a precizat ca ar fi de acord si ca reducerea orelor de lucru saptamanale sa fie aplicata si anul viitor daca aceasta masura ar ajuta la reducerea cheltuielilor salariale.

La randul sau, presedintele BNS, Dumitru Costin, a afirmat ca o solutie de reducere a cheltuielilor salariale ar reprezenta-o reducerea zilei de lucru de la opt ore la patru ore pentru o anumita perioada de timp.

O alta solutie inaintata de liderul sindical vizeaza reducerea orelor suplimentare efectuate de angajatii din sistemul bugetar si diminuarea drastica a deplasarilor nejustificate.