Alegerile prezidentiale de la sfarsitul acestui an impiedica reformele din sectorul public si cel fiscal solicitate de FMI, se arata intr-un raport al agentiei Moody's citat de NewsIn. Agentia de evaluare financiara aminteste ca in ultimii ani nu a existat un consens asupra politicilor economice, pe fondul schimbarilor dese de guvern si ale partenerilor de coalitie.

"Cu toate ca, in ultima perioada, criza a obligat noul guvern sa se concentreze pe problemele economice, alegerile prezidentiale ce vor urma in noiembrie-decembrie 2009 par sa impiedice eforturile FMI de a incuraja reformele stricte din sectoarul public si din cel fiscal. Moody's se asteapta la un avant usor al initiativelor de reforma dupa alegerile prezidentiale, dar, pe termen lung, fundamentele mediului politic din Romania nu au sanse sa se schimbe", se arata in raportul publicat miercuri.

Moody's aminteste de un istoric "mixt" al politicilor economice din Romania din ultimii ani, pe fondul schimbarilor dese de guvern si ale partenerilor de coalitie, in lupta pentru obtinerea puterii.

"Nu a fost niciun consens puternic asupra politicilor economice in aceasta perioada. In schimb, guvernele au preferat sa foloseasca politica fiscala, in special pe partea de cheltuieli, ca pensii sau salarii, drept o modalitate de a sustinere publica, in timp ce reformele dificile la nivel microeconomic au fost desconsiderate", sustine raportul.

Pe de alta parte, Moody's precizeaza ca politica monetara are un istoric mai bun, mai ales din 2005, cand a fost introdus regimul de tintire a inflatiei.

"Chiar daca tintirea inflatiei nu a avut un succes foarte mare in Romania, tendinta dezinflationista din prezent pare consolidata. Mai important, regimul a intarit stabilitatea macroeconomica, chiar daca a fost afectat de politica fiscala volatila si intrari semnificative de capital strain", se mai arata in raport.