Presedintele Traian Basescu a criticat dur, miercuri, salariul lunar de 20.760 euro pe care il primeste presedintele Eximbank, Ionut Costea (cumnatul lui Mircea Geoana), dupa ce HotNews a publicat in premiera, ieri, aceasta informatie. "La o institutie bancara cum este Eximbank, care trebuie sa dea garantii pentru comertul exterior, nu este posibil sa dai unui domn politic care se duce acolo un salariu de 25.000 de euro pe luna, cand banca e alimentata cu bani de la buget", a afirmat Basescu, la Kanal D.

Surse apropiate conducerii Eximbank au declarat, pentru Hotnews.ro, ca pana si guvernatorul Isarescu si-ar fi exprimat nemultumirea legata de faptul ca banii bancii, in loc sa ajunga la exportatori, umfla seifurile BNR.

"Asa se explica profiturile bancii de export a Romaniei - plaseaza cate 100 de milioane la BNR la o dobanda convenabila si asteapta. Culmea nesimtirii este ca reprezentantii Eximbank nici macar nu vin la intalnirile Consiliului de Export, in schimb se bat pe locurile de la Comitetul Interministerial, unde se incaseaza bani grei pentru fiecare participare”, a declarat pentru Hotnews seful exportatorilor romani, Mihai Ionescu.

Opinia lui e pe deplin impartasita de exportatorii care au lucrat de-a lungul timpului cu Eximbank. „O banca de ageamii, care mai mult incurca. Se trezesc dupe 3-4 luni de la

Pana si guvernatorul Isarescu si-a exprimat nemultumirea legata de faptul ca banii bancii, in loc sa ajunga la exportatori, umfla seifurile BNR.

Surse apropiate conducerii Eximbank

depunerea dosarelor fie ca nu ne incadram, fie ca nu mai au fonduri, fie ca cine stie ce a intervenit si ne resping dosarele depuse”, a declarat pentru Hotnews.ro unul dintre exportatorii romani care a lucrat cu Eximbank.

„Munca silnica, asta inseamna sa lucrezi cu Eximbank. Functionari nepregatiti, care permanent au nevoie de o noua hartie la dosar, desi au norme clare in baza carora functioneaza. Au proceduri anacronice si multi dintre colegii mei au renuntat sa mai lucreze cu ei”, a precizat un alt exportator.

De cand a fost infiintata, Banca de Export Import a Romaniei, Eximbank, a facut obiectul a numeroase scandaluri, despre care Hotnews.ro a scris la vremea respectiva. Banca are 12 unitati, nu detine mai mult de unu la suta din sistemul bancar, dar sefii ei iau bani la nivelul celor mai performante banci din piata locala.

Asta cu toate ca toata lumea le reproseaza lipsa de profesionalism. Ba mai mult, pana si controalele Curtii de Conturi au descoperit mizerii contabile, pe care le-au facut publice in Rapoartele lor.

Unul dintre fostii sefi ai AVAS a confirmat pentru Hotnews.ro ca practic, nu ai cum sa te atingi de sefii Eximbank. „Au clauze in contract care-i fac de neatins. Nu exista criterii de performanta clare, in schimb daca il dai afara, ii platesti sume care pot ajunge la un milion de euro. Un fost sef al bancii de pilda urma sa primeasca 24 de salarii compensatorii in cazul in care il zburam din functie si se ajunsese acolo incat nici macar nu venea in fiecare zi la serviciu, iar eu aveam mainile legate.

Daca il dadeam afara, trebuia sa ii platesc o suma uriasa. Cineva ar trebui sa puna acolo piciorul in prag, pornind de la simplul fapt ca sustinerea exporturilor romanesti, misiunea de baza a Eximbank, nu se intampla decat la nivel declarativ”, a spus fostul sef al AVAS.

Date oficiale despre managementul Eximbank sunt foarte dificil de obtinut, dar vraistea este evidenta, fiind confirmata de controalele Curtii de Conuri. In rapoartele Curtii, inspectorii au notat faptul ca la nivelul Ministerului Economiei si Finantelor nu existau norme si proceduri prin care Eximbank primea bani de la buget pentru a sustine creditarea.

Mai mult, raportul noteaza ca oficialii Ministerului habar nu aveau cati bani a angajat Eximbank catre diferiti beneficiari sau cati mai are de cheltuit.

EximBank a obţinut după primele opt luni din acest an un profit brut de circa 32 de milioane de euro, la active de un miliard de euro. Ceea ce inseamna ca la fiecare 100 de lei active, Eximbank a obtinut un profit brut de 3 lei si douazeci de bani. Nu e rau, dar daca banii sunt obtinuti ca urmare a plasamentelor interbancare, asta nu se mai cheama performanta.