Pierderile cauzate de creditele neperformante ar putea ajunge in Romania la 43 miliarde de lei, adica 9% din Produsul Intern Brut (PIB), se arata intr-un raport al Bancii Mondiale (BM). Analistii institutiei internationale arata ca pierderile cauzate de creditele neperformante in cele zece state foste comuniste membre ale Uniunii Europene ar putea fi substantiale, insa acestea sunt gestionabile.

Aceste pierderi variaza de la 9% din PIB in cazul Romaniei la 21% din PIB in cazul Estoniei. Banca Mondiala estimeaza ca pierderile imprumuturilor neperformante ar putea putea ajunge la 11% din PIB (140 miliarde de zloti) in Polonia, 12% din PIB in Cehia si 15% din PIB in Ungaria.

Reprezentantii Bancii Mondiale mentioneaza ca aceste prognoze au fost facute pe baza nivelurilor inregistrate in alte tari emergente in perioade de criza din trecut.

Totusi, Banca Mondiala apreciaza ca scenariul prezentat poate deveni mai optimist in functie de ritmul de revenire a pietelor. Analistii institutiei arata ca preturile locuintelor din multe state din regiune nu au scazut atat de mult, iar bancile au decis sa nu vanda activele cu care au fost garantate creditele ipotecare pentru a nu inrautati conditiile de pe piata imobiliara. In scenariul in care rata de recuperare a creditelor este de 75%, pierderile cauzate de creditele neperformante ar varia intre 6% si 16% din PIB.

Banca Mondiala precizeaza ca in prezent, creditele neperformante din cele zece state foste comuniste membre ale Uniunii Europene sunt mult mai mici decat cele inregistrate in cazul altor crize financiare din trecut. Astfel, ponderea creditelor neperformante a urcat la 32% in Indonezia, 35% in Coreea si 30% in Malaezia in timpul crizei din Asia de Est, in vreme ce in cazul crizei de la finele anilor '90 si inceputul anilor 2000, ponderea creditelor neperformante a fost de 40% in Rusia si 36% in Uruguai.