Norvegia a devenit miercuri prima tara din Europa care isi majoreaza dobanda de politica monetara, de la inceputul crizei economice mondiale. Decizia vine in contextul in care statul scandinav a reusit sa surmonteze criza fara probleme, datorita resurselor sale petroliere, informeaza AFP.

Banca Centrala a Norvegiei a crescut dobanda cheie cu 0,25 puncte, la 1,50%, ca prima etapa in consolidarea progresiva a politicii monetare. "Activitatea economiei norvegiene si-a revenit mai repede decat se preconiza", a declarat Svein Gjedrem, guvernatorul bancii centrale. Dupa o scurta perioada de recesiune, Norvegia, care se numara printre principalii exportatori de petrol din lume, a revenit pe crestere, in al doilea trimestru.

In Norvegia, rata somajului era de 2,7% in septembrie, una dintre cele mai mici din Europa. Inflatia a ajuns la nivelul de 2,5% - obiectiv asumat de Banca Centrala a Norvegiei.

Singurele state industrializate, in afara Norvegiei, care au majorat dobanzile de politica monetara dupa declansarea crizei economice mondiale sunt Israelul, la finele lunii august, si Australia, la inceputul acestei luni. Masura nu a fost adoptata insa, pana acum, de niciun stat de pe Vechiul Continent.