Dupa ce intrebarile propriu-zise au fost puse de catre membrii Comisiilor reunite si sesizand ca nu are nicio sansa de a fi votat, Gheorghe Pogea a parasit sala de sedinta, nu inainte de a le transmite celor prezenti dezamagirea ca intelegerile politice ajung sa elimine competenta.

Imediat dupa ce Pogea a parasit sala, ziaristii au fost si ei invitati pe hol, pentru a se trece la vot. Potrivit unor surse apropiate comisiilor reunite, discutiile din timpul procedurii de vot au fost aprinse, nelipsind balbaielile presedintelui de sedinta si nici reprosurile liberalilor. Initial, seful comisiilor de audiere nu a mai numarat voturile impotriva, socotelile fiind de dinainte facute.

Abia dupa cateva secunde de ezitare si-a dat seama ca procedura cere sa numere atat numarul celor de acord cu validarea ministrului Pogea, cat si pe cei impotriva si abtinerile. In veselia generala, senatorul liberal Eugen Nicolaescu s-a ridicat, tinand sa precizeze argumentele pentru care liberalii nu i-au dat votul lui Pogea. In opinia lui Nicolaescu, nu intelegerea politica a fost miza, ci faptul ca Pogea nu a fost coerent si ca nu e de specialitate.

Presedintele sedintei: Vom face un raport care va avea un aviz valabil cu privire la candidatura domnului ministru Pogea. Deci supun la vot acest raport. Cine este pentru? 15 voturi pentru. In aceasta situatie.... Aaaaa.... nu, cine este impotriva? ...23 de voturi pentru. Aaaa... nu, impotriva. Abtineri? Multumesc. Deci avizul este negativ si va dorim o seara...

Senatorul Eugen Nicolaescu: Grupul parlamentar PNL nu a votat pentru avizarea favorabila a domnului ministru Pogea, intrucat la intrebarile care i-au fost puse nu a dat un raspuns coerent si exact, incercand sa le evite. Se vede clar ca nu are specialitatea necesara pentru aceasta functie.