Asculta Jurnalul Economic Radio France Internationale - HotNews.ro

Descarca emisiunea in format MP3

FMI va fi flexibil cu Romania in modul de atingere a tintelor de deficit bugetar

FMI va fi flexibil cu Romania in modalitatile de atingere a tintelor pe deficit bugetar. Totusi, reprezentantii delegatiei Fondului nu au discutat pana in prezent cu autoritatile romane despre modificarea acestor tinte, declara seful misiunii FMI in Romania, Jeffrey Franks. El a adaugat ca situatia Romaniei nu se aseamana cu cea a Letoniei, din punctul de vedere al FMI, chiar daca si guvernul de la Riga a fost schimbat, pentru ca politicile economice sunt diferite in cele doua tari.

GM a decis sa pastreze Opel si sa restructureze operatiunile din Europa

Constructorul auto american General Motors a decis sa nu mai vanda Opel producatorului canadian de piese pentru autovehicule Magna, deoarece mediul de afaceri s-a imbunatatit. GM prefera sa pastreze compania germana si sa restructureze operatiunile europene.

General Motors va prezenta rapid un plan de restructurare Germaniei si celorlalte state europene in care are operatiuni. Trezoreria SUA a indicat ca producatorul auto a decis independent sa pastreze divizia din Europa, fara influente din partea guvernului american, principalul sau actionar. Autoritatile de la Washington detin peste 60% din actiunile GM, insa au asigurat de mai multe ori ca nu se vor implica in managementul grupului. General Motors a decis in septembrie sa vanda o participatie majoritara la Opel catre Magna si banca ruseasca Sberbank, urmand sa pastreze o cota de 35% la divizia germana.

Banca Mondiala a revizuit estimarea de crestere economica a Chinei in 2009, de la 7,2% la 8,4%

Banca Mondiala a revizuit in sens pozitiv estimarile privind cresterea economica a Chinei din acest an, de la 7,2% la 8,4%, in contextul majorarii cheltuielilor publice, insa a avertizat ca pentru a asigura o revenire sustenabila este nevoie si de un avans al cererii in sectorul privat. Imbunatatirea estimarilor privind evolutia economiei Chinei vine dupa actiuni similare ale FMI si Bancii de Dezvoltare din Asia.

Evolutia economiei chineze a fost sprijinita de revenirea surprinzatoare a economiilor din Asia de Est, arata Banca Mondiala, care si-a revizuit prognoza de crestere economica pentru tarile din regiune la 6,7%, de la 5,3%. Pentru 2010, institutia estimeaza ca avansul regiunii ar putea atinge 8,7%.

90% dintre gospodariile din Suedia urmeaza sa aiba acces la internet la viteze de transfer de minim 100 Mbps pana in 2020

90% dintre gospodariile din Suedia vor avea acces la o conexiune la internet ce va permite viteze de transfer de minim 100 megabiti pe secunda (100 Mbps) pana in 2020. Anuntul Suediei vine la cateva saptamani dupa ce Finlanda a hotarat ca de la 1 iulie 2010, accesul la o conexiune la internet la viteza de minim 1 Mbps va fi un drept legal al cetatenilor sai. In Romania, autoritatile promit acces la internet cu viteza minima de transfer de 1 Mbps pentru toti romanii pana in 2015.

La final principalele repere economice ale zilei:

Misiunea de evaluare a Fondului Monetar International pentru acordarea celei de-a treia transe de imprumut pentru Romania va avea o intalnire cu premierul in exercitiu, Emil Boc

Si tot astazi are loc conferinta Nationala 'Produse si sisteme de constructii pentru realizarea locuintelor economice', organizata de Asociatia Producatorilor de Materiale de Constructii