Emil Boc: Am depasit nivelul critic al crizei economice
"Am o veste buna. Ministerul Finantelor ne-a comunicat nivelul incasarilor pe luna noiembrie 2009. Avem confirmarea oficiala ca veniturile la bugetul statului sunt mai mari decat in noiembrie 2008. (...)Practic, am ajuns la faza in care sa depasim nivelul critic al crizei economice si pregatim relansarea economica in 2010. Prin faptul ca deja, in noiembrie 2009, avem incasari mai mari decat in noiembrie 2008, avem dovada ca, prin politicile pe care le-am promovat, am reusit sa oprim declinul. Spun asta in contextul in care a intrat in vigoare legea neimpozitarii profitului reinvestit", a declarat Emil Boc.
Este prima crestere a veniturilor inregistrata din noiembrie 2008. Veniturile la bugetul de stat din luna noiembrie 2009 sunt cu 125 milioane de lei mai mari decat in perioada similara a anului trecut. In noiembrie 2009, au fost inregistrate incasari de 12,1 miliarde de lei, iar in noiembrie 2008, au fost obtinute venituri de 11,9 miliarde de lei. Deficitul bugetului general consolidat a scazut usor dupa primele zece luni ale acestui an la aproape 25,507 miliarde de lei, adica 5,1% din PIB estimat pentru 2009.

Marian Popescu, Centrul de Integritate al Universității București, despre frauda de la Drept: „Numărul studenților e șocant / Când copiatul ca mod de a funcționa ajunge la facultate, partida e pierdută”
Când marketingul ne păcălește să cădem în capcana consumului irațional/ Sunt diamantele valoroase sau nu?
Medicii de familie admit că unii dintre ei au refuzat să își programeze pacienții la vaccinarea împotriva COVID-19 și recomandă "utilizarea celorlalte 6 modalități de programare"
VIDEO Autostrada A1 Sibiu - Pitești: Cum arată acum lucrările avansate de pe prima secțiune
VIDEO. A lăsat jobul din City-ul londonez pentru a cumpăra o clădire monumentală părăsită de pe o insulă grecească, pe care a transformat-o în hotel de lux
Daca intr-adevar Romania a depasit criza (ceea ce este primul neadevar exprimat de d-voastra), aceasta nu a fost depasita datorita actiunilor dumneavoastra sau ale guvernului pe care l-ati condus (al doilea neadevar exprimat de domnia voastra).
Incercati sa nu va mai asumati merite pe seama altora (cred oricum ca va va fi greu, e politica de partid). Nu ati facut nimic bun pentru tara asta, nici dumneavoastra nici dl. Basescu. Mai scutiti-ne ...
Oricum tot pe Basescu am sa-l votez si nu am sa-l votez in ruptul capului pe Geoana.
Faptul ca legea scutirii impoztului pe profitul reinvestit, in vigoare de acum, a produs dupa bocul din Carpati efecte retroactive, e chiar din putul gandirii.
Revin la o propunere mai veche (desigur, simbolica) de a verifica IQ-ul premierilor inainte de numire precum si de le fi verificate cunostintele de economice, pentru a fi macar la nivelul clasei a VII-a.
O exista ore cineva mai penibil decat dl. primministru?