Banca Centrala Europeana a mentinut joi dobanda de politica monetara la nivelul de 1%, anunta AFP.

Dobanda cheie a BCE ramane astfel la cel mai redus nivel istoric, stabilit in mai, in incercarea de a stopa cea mai grava recesiune economica ce a afectat omenirea de la al Doilea Razboi Mondial.

Europa a iesit din recesiune in trimestrul trei, cand cele 16 tari ale Zonei Euro au inregistrat o crestere de 0,4%, potrivit datelor oficiale prezentate in cursul diminetii de joi.

BCE, alaturi de alte banci centrale din intreaga lume a inundat pietele financiare cu lichiditati, la dobanzi ieftine, pentru a mentine capacitatea bancilor de a finanta economia. Totusi, acest lucru nu a corespuns asteptarilor bancilor centrale, in conditiile in care bancile comerciale au preferat sa foloseasca acesti bani pentru a-si sustine pozitiile financiare slabite si pentru a investi in instrumente de genul bondurilor guvernamentale.

In ciuda semnalelor de revenire a economiei mondiale, este de asteptat ca presedintele BCE, Jean Claude Trichet, sa mentina neschimbat, in perioada urmatoare, nivelul dobanzii de politica monetara.

Orice semnal legat de cresterea dobanzii cheie va majora cursul euro pe pietele valutare, iar ministrii de finante din Zona Euro considera ca moneda europeana se afla deja la o cotatie foarte ridicata, potrivit sefului Eurogroup, Jean-Claude Juncker.

Or, un euro prea puternic va afecta masiv relansarea economica, facand exporturile europene mai scumpe.