Pensiile vor fi inghetate anul viitor prin mentinerea valorii punctului de pensie la nivelul stabilit pentru luna octombrie 2009, de 732,8 lei, astfel ca pensia medie lunara de asigurari sociale va fi limitata la 701,2 lei, conform proiectului bugetului asigurarilor sociale de stat, citata de Mediafax.

"La constructia bugetara in domeniul asigurarilor sociale de stat si al asigurarilor pentru somaj pe anul 2010 s-a avut in vedere mentinerea in anul 2010 a valorii punctului de pensie la nivelul celei stabilite pentru luna octombrie 2009, respectiv la 732,8 lei", se arata in document.

Fondurile destinate platii pensiilor pentru anul 2010 sunt in suma de 39,6 miliarde lei, reprezentand 7,36% din PIB.

Salariul mediu brut va creste la 1.836 lei in 2010

Salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2010 este de 1.836 de lei, in crestere de la 1.767 lei in 2009, conform proiectul bugetului asigurarilor sociale de stat pentru 2010.

"La constructia bugetara in domeniul asigurarilor sociale de stat si al asigurarilor pentru somaj pe 2010 s-au avut in vedere cresterea salariului mediu brut in 2010 la 1.836 lei, fata de 1.767 lei estimat pentru 2009 si 1.682 lei inregistrat in 2008", potrivit documentului.

Evolutia salariului mediu brut utilizata la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat este aceeasi ca previziunile de toamna ale Comisiei Nationale de Prognoza (CNP).

Astfel, CNP anticipeaza ca salariul mediul brut va creste in 2009 cu 5%, de la 1.682 lei la 1.767 lei, si cu 3,9% anul viitor, la 1.836 lei.

In 2010 vor fi sub 100.000 de disponibilizari de la stat si nu vor fi modificari de taxe

Ministrul desemnat al finantelor, Sebastian Vladescu, a declarat in cadrul audierilor din Parlament, ca numarul disponibilizarilor din sectorul bugetar va fi mai mic de 100.000 anul viitor si a precizat ca nu intentioneaza sa modifice sistemul actual de taxe si impozite.

"Nu exista aceasta cifra (400.000 disponibilizari, n.r.) in buget, desi am auzit si eu ca se vehiculeaza. Conform proiectului de buget sunt sub 100.000 de angajati", a precizat Vladescu, care a adaugat ca unele reduceri de posturi vor veni pe cale naturala, prin neangajarea de persoane pe posturile care se elibereaza.