Acordul de finantare externa va continua, chiar daca inflatia a depasit usor la finalul anului trecut tinta stabilita, a declarat joi seful misiunii Fondului Monetar International (FMI) in Romania, Jeffrey Franks, citat de NewsIn. "Avem motive sa credem ca programul va continua. Tinta de inflatie a fost ratata cu foarte putin. Daca ne uitam la scrisoarea de intentie cu FMI, exista o banda de un punct procentual in jurul obiectivului de inflatie", a afirmat Franks, la iesirea din sediul BNR, unde a avut discutii cu reprezentantii bancii centrale - transmite agentia de stiri.

Banca Nationala a Romaniei (BNR) a fixat pentru finalul anului trecut o tinta de inflatie de 3,5% plus sau minus un punct procentual (2,5-4,5%), insa obiectivul a fost ratat pentru al treilea an la rand, in conditiile in care indicele anual al preturilor de consum a urcat in decembrie la 4,74%.

In opinia lui Franks, programul stabilit de autoritatile romane cu FMI este "foarte ambitios si agresiv", in conditiile in care scopul principal al FMI este sa ajute tarile sa aiba stabilitate macroeconomica, care sa puna bazele cresterii economice.

Intrebat daca Romania ar putea sa continue acordul cu FMI, dar sa nu mai primeasca alte transe dupa cele doua ce urmeaza sa intre la inceputul lui 2010, Franks a spus: "Fiecare tara decide daca vrea sa se imprumute de la noi. Asa ca este o decizie suverana pentru Romania", mai transmite NewsIn.