Salariile de merit, primele si cel de-al 13-lea salariu nu vor mai fi acordate bugetarilor dupa ce actualele contracte colective de munca isi vor inceta valabilitatea, a declarat luni seara dupa sedinta de Guvern, Ministrul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, Mihail Seitan.

"Anul asta nu se mai dau deloc. Ele sunt prevazute doar in contractele colective de munca", a spus Seitan.

Guvernul a adoptat, in sedinta de luni o Ordonanta de Urgenta care include unele masuri de reincadrare in functii a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora, ca urmare a aplicarii Legii unice de salarizare, a anuntat purtatorul de cuvant al Guvernului, Ioana Muntean.

  • Salariile din decembrie 2009 se pastreaza si in 2010, urmand ca personalul bugetar sa fie incadrat pe trepte si gradatii pe structura noua a Legii 330/2009

Salariile de merit, primele si cel de-al 13-lea salariu nu vor mai fi acordate bugetarilor dupa ce actualele contracte colective de munca isi vor inceta valabilitatea

Mihai Seitan, ministrul Muncii

Ministrul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, Mihail Seitan, a precizat ca reincadrarea personalului din sectorul bugetar, potrivit articolul 30 din Legea salarizarii unice in sistemul bugetar, se va face corespunzator transelor de vechime in munca si pe functiile corespunzatoare categoriei, gradului si treptei profesionale pe care le-au avut la finalul lunii decembrie 2009.

„Castigurile salariale care se inregistrau la sfarsitul anului 2009 se pastreaza anul acesta, urmand ca personalul bugetar sa fie incadrat pe trepte si gradatii pe structura noua a Legii 330/2009”, a afirmat ministrul Muncii.

-Salariile de merit vor fi platite in 2010, pana la expirarea perioadei de un an pentru care au fost acordate

- Majorarile salariale pentru 2010 vor include salariile, soldele sau indemnizatiile lunare sub 705 lei/luna

-In situatia in care se renegociaza sau se incheie noi contracte colective de munca, nu vor putea fi stabilite salarii care exced prevederilor Legii salarizarii unice

Ce se schimba

Prin actul normativ adoptat de Guvern s-au introdus modalitatile concrete de acordare a sporului de vechime, a indemnizatiei de conducere, precum si celelalte sporuri in cuantumul avut in luna decembrie 2009, a mai precizat ministrul Mihail Seitan.

  • Salariile de merit acordate anul trecut  vor continua sa fie platite si in 2010, pana la expirarea perioadei de un an pentru care au fost acordate

In ceea ce priveste salariile de merit acordate anul trecut, aceste drepturi vor continua sa fie platite si in 2010, astfel incat sa fie aplicate pentru perioada de un an pentru care au fost acordate. “De exemplu, daca au fost acordate in aprilie anul trecut, ele merg pana in aprilie anul acesta. De anul acesta nu se mai acorda salarii de merit, urmand sa vedem in anul 2011, pe noua grila a legii, cum va functiona”, a explicat ministrul Muncii.

  • Majorarile salariale pentru 2010 vor include salariile, soldele sau indemnizatiile lunare sub 705 lei/luna.

In ceea ce priveste majorarea salariala pentru 2010, ministrul Muncii a precizat ca se va aplica pentru salariile, soldele sau indemnizatiile lunare care au un nivel mai mic de 705 lei/luna.

Toate aceste contracte colective isi fac efectele din punct de vedere al salarizarii, sporurilor, pana la momentul in care inceteaza de drept

Mihai Seitan, ministrul Muncii

Totodata, ministrul Muncii, Mihail Seitan, a aratat ca actul normativ adoptat de Guvern recunoaste caracterul obligatoriu al contractelor colective de munca legal incheiate anul trecut si care expira pe parcursul acestui an. „Toate aceste contracte colective isi fac efectele din punct de vedere al salarizarii, sporurilor, pana la momentul in care inceteaza de drept”, a afirmat ministrul Muncii, aratand ca in aceasta situatie se regasesc aproximativ 30 de entitati publice.

Potrivit actului normativ, salarizarea personalului autoritatilor si institutiilor publice care si-au schimbat regimul de finantare conform Legii 329/2009, se realizeaza potrivit prevederilor contractelor colective de munca legal incheiate, in limita cheltuielilor de personal aprobate.

Pentru incadrarea in cheltuielile de personal aprobate, pana la implinirea termenelor contractelor colective de munca, conducatorul autoritatilor si institutiilor va proceda dupa caz la renegocierea drepturilor salariale sau la reorganizarea ori restructurarea activitatii prin reducerea numarului de posturi, in conditiile legii.

Dupa implinirea termenului pentru care au fost incheiate contractele colective de munca, personalul pastrat va fi reincadrat pe noile functii, stabilite de ordonatorul principal de credite, corespunzator atributiilor, responsabilitatilor si competentelor specifice postului, prin asimilare cu functiile din institutia care il preia in structura, subordine sau in finantare, dupa caz.

In situatia in care se renegociaza sau se incheie noi contracte colective de munca, in cazul institutiilor din sistemul bugetar care au venituri proprii, precum si in cazul contractelor individuale de munca, nu vor putea fi stabilite salarii sau alte drepturi de natura salariala care exced prevederilor Legii salarizarii unice in sistemul bugetar, a mai precizat ministrul Muncii, Mihail Seitan.