Banca Nationala a Romaniei (BNR) a afisat miercuri un curs de referinta de 4,1179 lei pentru un euro, cu 1,4 bani mai putin decat in ziua anterioara. Marti, un euro a fost cotat de banca centrala la 4,1319 lei.

Analistii estimau ca, in conditiile in care FMI va transmite mesaje pozitive la conferinta de dupa finalizarea misiunii de evaluare, moneda nationala va inregistra o usoara apreciere in fata celei europene.

Leul a castigat teren si in fata dolarului american, ajungand la 2,9273 lei pentru un dolar, de la 2,9309 lei pentru un dolar, cat era marti.

Francul elvetian a fost cotat miercuri la 2,7979 lei, cu 1,09 bani mai putin decat in ziua anterioara, iar 100 de yeni japonezi au fost cotati la 3,2704 lei, dupa ce marti cursul BNR era de 3,2734 lei pentru 100 de yeni.