Toata lumea are o teorie despre criza. Aceste teorii merg de la rezonabil pana la absurd. De la acuzatii fanteziste pana la o logica a bunului simt. Pana la urma, amploarea crizei prin care trecem este un bun prilej pentru a cerceta, scrie laureatul Nobel din 2008 in economie, Paul Krugman. A cerceta cum se face de pilda ca unele state cum e Canada, au reusit sa evite ceea ce era mai rau in vreme ce Irlanda, nu.
- Desi deosebite, economiile Irlandei si SUA aveau in comun exuberanta irationala
Asa cum notau trei economisti irlandezi, "nu se gasesc factori comuni ai economiei
Falimentul irlandez, pe de alta parte, nu avea nimic in comun cu pretul CDO, ci a fost mai degraba o consecinta a istoriei excesului
Paul Krugman
noastre cu cea americana". Lucrul e adevarat pana la un punct. Criza a aratat insa si similaritati irlandezo-americane: o enorma bula imobiliara care a declansat apoi o retragere masiva a banilor din banci.
E drept, Irlanda nu detine institutii gen Fannie Mae sau Freddie Mac. Falimentul irlandez, pe de alta parte, nu avea nimic in comun cu pretul CDO sau CDS, ci a fost mai degraba o consecinta a istoriei excesului.
- In ambele state, vanzatorii si cumparatorii se convingeau unii pe altii ca preturile caselor vor creste la infinit.
Un exces in care bancile imprumutau pe scara larga bani multi unor oameni cu posibilitati discutabile de a rambursa creditele. In final, contribuabilii au fost cei care au platit oalele sparte.
Dar ce au in comun cele doua economii? In primul rand, asa cum sugereaza si autorii articolului citat, factori profunzi. Mai intai, exuberanta irationala. In ambele state, atat vanzatorii cat si cumparatorii se convingeau unii pe altii ca preturile din segmentul imobiliar va creste mereu. Pe urma, fluxurile de bani.
- Cand au simtit pericolul, bancherii si-au retras banii intacti
In SUA, o mare parte din bani provenea pe filiera chineza. In Irlanda, din zona UE si mai ales din Germania, una dintre marile exportatoare de capital. In al treilea rand, investitorii erau dispusi sa riste, castigand proportional cu amploarea riscului. Numai ca in Irlanda, acest joc al hazardului moral era mai degraba individual. Bancherii si-au retras averile intacte, spune profesorul Bebchuk de la Harvard. Dar poate ca asemanarea cea mai frapanta intre Irlanda si SUA a fost imprudenta reglementarilor din piata.
- Nici supraveghetorii nu si-au facut bine datoria
Supraveghetorii pietei financiare nu si-au facut treaba ca lumea. In Irlanda, unde veneau companii straine care aduceau bani, bancherii si reprezentantii zonei imobiliare erau apropiati ai Puterii. Ce putem asadar invata din criza de tip „american” a Irlandei? In primul rand, ca trebuie sa fim mai atenti cu cei care reglementeaza pietele ca si cu ceea ce reglementeaza acestia. Limitarea titrizarii sau a derivativelor, adica ceea ce Canada a facut, este o foarte buna masura.
- Modelul canadian ar trebui replicat
Numai ca acest gen de masuri nu au niciun efect daca nu sunt aplicate de oameni in stare sa spuna „NU” raspicat puternicilor bancheri. Iar pentru asta am avea poate nevoie de o agentie independenta care sa protejeze consumatorii de produse financiare (inca un lucru pe care canadienii l-au facut). A lasa bancherii sa faca ceea ce vor este o catastrofa evidenta. Daca nu vom face acest lucru, vom fi condamnati sa repetam evenimentele istoriei recente.
1
1
