BCR Banca pentru Locuinte si-a redus pierderile anul trecut, la 7,2 milioane de lei, de la 11,6 milioane de lei in 2008, pe fondul cresterii depunerilor, a declarat joi Alexandru Ciobanu, presedintele BCR BpL. El a precizat ca se asteapta ca banca va intra pe profit in urmatoarele 12 luni, mai devreme decat era prevazut.

"In business plan este prevazut ca in 2012 sa trecem pe profit, anul trecut am spus ca acest lucru se va intampla in 2011, iar acum estimarea mea este ca vom avea profit din prima parte a anului viitor", a spus Alexandru Ciobanu.

Seful BCR BpL a mai aratat ca in 2009 s-a inregistrat un avans substantial al depunerilor, de la 26 milioane de lei in 2008 la 220 milioane de lei anul trecut, in vreme ce numarul contractelor incheiate a ajuns la 134.000, de la 56.000 de contracte la finele lui 2008.

Valoarea medie a depunerilor a crescut astfel de aproape patru ori in cursul lui 2009, de la 464 lei la 1641 lei, in conditiile in care clientii si-au amanat consumul in perioada de criza si au economisit, potrivit lui Alexandru Ciobanu.

El a mai precizat ca prima de la stat a urcat in 2009 la 44 milioane de lei, de la 3,4 milioane de lei, aceasta urmand a intra in contul clientilor pana la sfarsitul lunii aprilie.

In ceea ce priveste activele, acestea s-au majorat cu 190 milioane de lei anul trecut, pana la 254,1 milioane de lei.

"Anul 2009 a fost unul foarte bun pentru BCR Banca pentru Locuinte. Ne-am depasit cu mult estimarile. Desi este abia la inceput in Romania, sistemul de economisire creditare se dezvolta foarte rapid si suntem increzatori ca bancile pentru locuinte vor deveni foarte populare", a declarat presedintele BCR BpL, care se asteapta ca in acest an sa atraga 100.000 de clienti noi.

Alexandru Ciobanu a mai aratat ca in acest an BCR Banca pentru Locuinte va incepe si procesul de creditare, estimand ca in urmatoarele 1-2 luni vor apare primele cereri de credite.

BCR Banca pentru Locuinte, subsidiara a grupului BCR specializata in economisirea si creditarea domeniului locativ in sistem colectiv, a fost lansata in iulie 2008. Principalii actionari sunt BCR cu 80% din actiuni si S Bausparkasse der oesterreichischen Sparkassen, banca specializata in economisire-creditare a grupului Erste, cu 20% din actiuni.