China s-ar putea confrunta cu un deficit comercial in luna martie, dupa o lunga perioada in care a inregistrat excedente semnificative, a anuntat duminica ministrul comertului, care a respinsa totodata presiunile SUA pentru aprecierea monedei nationale, yuanul, relateaza AP, preluat de Jakarta Post.

Washingtonul si alti parteneri comerciali cer Chinei sa relaxeze politicile de curs valutar, acuzand Beijingul ca mentine de 18 luni yuanul devalorizat in raport cu dolarul, favorizand astfel exporturile.

Grupurile internationale spun ca Beijingul mentine yuanul devalorizat cu pana la 40%, beneficiind in acest fel de excedente comerciale uriase.

Ministrul chinez al comertului, Chen Deming, a respins insa aceste acuzatii si a acuzat SUA de restrictii impuse anumitor categorii de bunuri produse in China, precum industria de high-tech cu destinatie mixta, civila si militara.

"Atat in teorie, cat si in practica, aprecierea monedei unei tari are un rol foarte limitat in ajustarea balantei comerciale", a afirmat Chen, intr-un discurs sustinut la Forumul chinez pentru Dezvoltare.

El a argumentat prin declinul inregistrat de excedentul comercial al Chinei, care a scazut cu 50% in perioada ianuarie - februarie, in ciuda stabilitatii yuanului: "Personal, ma astept la aparitia unui deficit comercial in martie".

Scaderea continua a excedentului comercial reflecta cererea de importuri pe piata Chinei, generate de revenirea rapida din criza economica, in conditiile in care Statele Unite si ceilalti exportatori majori se lupta si acum cu efectele celei mai grave recesiuni economice de la Marea Depresiune.

In perioada ianuarie - februarie, China a inregistrat un excedent comercial de 21,8 miliarde dolari.

Chen a cerut partenerilor occidentali sa renunte la sanctiunile impuse unor importuri din China, avertizand ca protectionismul "ar putea duce la o recesiune in W".