Sefii de state ai UE au batut palma: vor ajuta Grecia cu ajutorul unui mecanism financiar nou, nemaifolosit de la lansarea monedei unice acum 11 ani. „Am rezolvat problema in interiorul familiei europene dar si cu ajutorul FMI, acordul oferind Greciei ancora de securitate necesara”, a declarat presedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso. Printre declaratii patrotice si multumiri inlacrimate, Grecia va primi intre 20 si 30 de miliarde de euro (o treime de la FMI), in vreme ce restul statelor de la coada striga sa se dea doar cate un ajutor, ca sa ajunga la toata lumea, scrie Dan Popa pe blogul sau.

Faceti urmatorul scenariu. Familia Ionescu locuieste in blocul AA. Domnul Ionescu aduce noaptea curve acasa, nu isi plateste intretinerea, are datorii prin vecini. La un moment dat, administratorul vine si ii spune ca trebuie sa se potoleasca, ca altfel risca sa fie ajutat de vecini. Familia Ionescu tremura. Domnului Ionescu tocmai i s-a injumatatit venitul. Doamna Ionescu urla isteric zi de zi. Furiosi, vecinii se aduna in sedinta si decid sa ii plateasca familiei Ionescu datoriile la zi, sa ii faca ordine in apartament si sa-i faca mancare, sa aiba si frigiderul plin. Numai sa nu plece din bloc familia Ionescu.

Acum, in loc de familia Ionescu puneti Grecia, in loc de blocul AA, scrieti UE si veti avea tabloul complet.