Romania nu are alt program anticriza viabil si nici alternativa la acordurile cu institutiile europene, a admis vineri la Valcea, guvernatorul BNR Mugur Isarescu. „Acordurile internationale ale Romaniei sunt singura ancora de iesire din criza. Poate formatorii de opinie se vor uita la situatia Greciei si isi vor da seama prin ce perioada am trecut. Daca nu veneau banii de la UE si FMI si cei mai patrioti plecau cu banii din Romania sau ii transformau in valuta”, a declarat Isarescu.

  • Despre dobanda cheie si decizia de luni

BNR ar putea cobori luni dobanda-cheie, inflatia fiind un sprijin pentru o asemenea

Bancile inca dau dobanzi prea mari la depozite si merg cu prudenta mai jos. Ar fi anormal ca BNR sa faca pasi mai mari. O sa mergem treptat in jos si bancile comerciale vor veni sub noi la depozite si undeva mai sus la credite, daca situatia actuala se pastreaza

Mugur Isarescu, Guvernator BNR

miscare, „insa trebuie sa ne uitam si unde sunt dobanzile pasive acordate de bancile comerciale”, a explicat guvernatorul BNR. Potrivit oficialululi Bancii Centrale, dobanzile la depozite acordate de bancile comerciale ar trebui sa fie mai sus de rata inflatiei si mai jos de dobanda de politica monetara, in jurul nivelului de 6%.

„Bancile inca dau dobanzi prea mari la depozite si merg cu prudenta mai jos. Ar fi anormal ca BNR sa faca pasi mai mari. O sa mergem treptat in jos si bancile comerciale vor veni sub noi la depozite si undeva mai sus la credite, daca situatia actuala in ceea ce priveste lichiditatile se pastreaza”, a mai spus Isarescu.

  • Despre modelul viitor de crestere

Guvernatorul a adaugat ca tara noastra nu are nevoie de un model de crestere economica cu deficite bugetare mari, ci de unul bazat pe echilibru intre consum, investitii si export.

El a afirmat ca economia Romaniei pare a o fi luat „in sus”, dar veniturile statului inca nu cresc. „Sa nu uitam ca ne-a trecut glontul pe la ureche, dar nu au fost majorate impozitele, cel putin cele importante, iar Romania a ajuns in faza de relansare”, a mai subliniat guvernatorul BNR.

Isarescu a mentionat cazul altor state care alta data erau exemple pozitive - Bulgaria care a majorat TVA si Statele Baltice care au taiat salariile cu 30 la suta.

  • Trebuie evitata corectia prin inflatie. Istoric s-a dovedit ca platesc cei saraci si se imbogatesc cei care speculeaza

"Daca nu avem rabdare sa lasam economia sa isi revina, o varianta ar fi sa majoram impozitele. O alta varianta ar fi, dar asta va garantez ca nu se va intampla in Romania, sa facem corectii, prin inflatie si curs. Trebuie evitata corectia prin inflatie pentru ca istoric s-a dovedit ca in acest caz platesc mai mult cei saraci si se imbogatesc cei care speculeaza", a avertizat Isarescu.

  • Despre cursul de schimb

Nivelul actual de curs, in care leul se misca de cateva luni, pare sa fie cel de echilibru, a declarat Isarescu. El a afirmat ca in ceea ce priveste cursul de schimb leu-euro, acesta nu ar trebui sa se deprecieze

Aprecierea din ultimele zile a leului a fost determinata de vanzarea unei cantitati mari de euro adusa ca aport la capital de o banca locala

Adrian Vasilescu, consilierul Guvernatorului

mai mult si nici sa se aprecieze consistent. Oficialul BNR a mai spus ca variatiile din ultima perioada sunt inerente, nu sunt semnificative si nu trebuie restrictionate.

Problema cursului de schimb a fost abordata si de Adrian Vasilescu, acesta punand aprecierea din ultimele zile pe seama schimbarii in lei a unei sume mari aduse ca aport la capital de o banca locala. „Nu ne este confortabil un leu care se intareste prea mult. Avem acum un curs de 4,06 lei/euro, dar nu asta este tendinta monedei nationale. Nu cred ca leul sa se duca si mai mult spre intarire”, a estimat Adrian Vasilescu.

Aprecierea leului fata de euro nu este confortabila pentru Banca Nationala a Romaniei, dar moneda nationala nu se va intari si mai mult fata de nivelul actual de curs, apreciaza Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Bancii Nationale a Romaniei.

  • Despre datoria privata

„Trebuie sa avem in vedere si ca datoria privata in Romania este cam maricica. Sa nu uitam ca aceasta criza din Romania a fost declansata si adancita de capitalul privat. O datorie privata nerezolvata devine problema publica”, a declarat Mugur Isarescu.