AUDIO Jurnalul Economic RFI - HotNews.ro: Seful Bancii Mondiale: Sintagma "Lumea a treia" este depasita. Gfk: Consumatorul roman a devenit mai pesimist si sta mai mult acasa pentru a economisi bani
Seful Bancii Mondiale: Sintagma "Lumea a treia" este depasita
Conceptul de "Lumea a treia" este unul depasit, care nu se mai aplica in actualul context economic mondial, sustine presedintele Bancii Mondiale, Robert Zoellick. Potrivit acestuia, statele emergente au in prezent un rol major in dezvoltarea economica globala, iar tarile bogate nu-si mai pot impune vointa asupra acestora. Zoellick a avertizat in privinta pericolului adoptarii unor politici egoiste, aratand ca progresul economic facut de tarile in curs de dezvoltare a avut implicatii profunde pentru cooperarea globala, multilateralismul economic si functionarea institutiilor precum Banca Mondiala.
Membrii Bancii Mondiale si ai Fondului Monetar International vor avea o serie de intalniri saptamana viitoare, la Washington, unde ar putea fi aprobata prima crestere a capitalului Bancii din ultimii 20 de ani. In cadrul reuniunii, se doreste totodata ca tarile emergente contribuabile sa primeasca un rol mai mare in administrarea institutiei.
Gfk: Consumatorul roman a devenit mai pesimist si sta mai mult acasa pentru a economisi bani
Consumatorul roman e mai pesimist, isi asuma putine riscuri si tinde sa cumpere din categorii mai restranse de produse, limitandu-se la cele pe care le cunoaste. Criza i-a facut pe romani sa-si gaseasca acitvitati in care sa cheltuie mai putin. Creste spre exemplu timpul petrecut acasa, dar e adevarat ca segmentul celor care vor sa arate ca au bani se mentine si el, declara Andi Dumitrescu, managing director pentru Romania la compania de cercetare Gfk. Inceputul de an nu pare sa aduca semne de revenire a climatului economic pentru consumatori, unii dintre ei avand o situatie chiar mai grea decat acum un an.
Oamenii isi gasesc activitati care nu mai implica aceleasi cheltuieli ca inainte, stau mai mult pe acasa, iar cand ies, prefera tot mai mult parcul, in loc de mall. Oamenii au taiat mult iesirile la restaurant si au mai renuntat la calatorii.
Numarul cererilor de somaj din SUA a crescut peste asteptari saptamana trecuta, la 484.000
Numarul cererilor de somaj din Statele Unite a crescut peste asteptari saptamana trecuta, ceea ce arata ca procesul de revenire a pietei muncii este mai indelungat decat se credea initial, potrivit datelor Departamentului Muncii. Astfel, in saptamana incheiata la 10 aprilie, cererile pentru somaj au avansat cu 24.000 la 484.000, acesta fiind cel mai ridicat nivel de la finele lunii februarie.
Economistii estimau ca numarul americanilor care vor cere ajutor de somaj se va reduce la 440.000, de la nivelul de 460.000 in saptamana precedenta.
Reprezentantii Departamentului Muncii au precizat ca majorarea numarului cererilor de somaj s-a datorat factorilor sezonieri, perioada Pastelui fiind volatila.
Twitter a depasit bariera de 100 de milioane de utilizatori
Twitter a depasit bariera de 100 de milioane de utilizatori, 300.000 de noi oameni inscriindu-se zilnic pe site-ul de microblogging, a anuntat co-fondatorul companiei Biz Stone. In prezent, societatea cu sediul la San Francisco are peste 105 milioane de utilizatori, a precizat presedintele Twitter.In fiecare luna, Twitter are 180 de milioane de vizitatori unici, care nu detin neaparat un cont, dar acceseaza site-ul pentru a culege diverse informatii.
Daca pana in prezent s-a bazat pe o crestere rapida, fara a se ingrijora prea mult de venituri, Twitter a prezentat marti prima sa oferta publicitara - "promoted Tweets" (mini-mesaje promotionale).
Printre primii clienti se numara nume precum Best Buy, Red Bull, Sony Pictures si Starbucks.

ANALIZĂ Cât plătește Primăria Sectorului 2 pentru curățenia stradală și ridicarea gunoiului și de ce este mizerie pe străzi / Mesajul primarului pentru oamenii care aruncă gunoiul pe stradă: Îi vom amenda
Ghidul înregistrării unei persoane juridice în platforma de vaccinare anti-COVID: Cine si cum poate programa la vaccinare angajații unei firme
„Cel mai greu proiect de infrastructură al României”. Drulă: „Sunt atât de multe tâmpenii făcute pe acest proiect” / Detalii despre Autostrada Unirii A8
Se vor întoarce și studenții în amfiteatre din semestrul al doilea? Universitatea București: Cursuri online în continuare, cu mici excepții. UBB: Se conturează varianta hibrid
Kremlinul ripostează, după imensul succes online al anchetei lui Navalnîi despre "palatul lui Vladimir Putin" / Tinerii se mobilizează în special pe Tik Tok pentru protestele anunțate sâmbătă în întreaga Rusie
Cutia neagră a banilor publici. Secretariatul de Stat pentru Culte a alocat anul trecut o sumă record de 750.000 de lei Mănăstirii „Sf. Cuv. Parascheva", ctitorită de PF Daniel. Ani la rând Curtea de Conturi a constatat nereguli la SCC