Asculta Jurnalul Economic Radio France Internationale - HotNews.ro

Descarca fisierul audio in format MP3

Impactul economic al norului vulcanic: scenariul cel mai pesimist indica o incetinire cu 1-2% a cresterii economice a Europei

Impactul economic al norului de cenusa vulcanica ce a paralizat transportul aerian in Europa in ultimele zile creste direct proportional cu prelungirea acestei crize. Potrivit specialistilor, citati de Reuters, cel mai pesimist scenariu indica o incetinire cu 1-2% a cresterii economice la nivelul continentului, in conditiile in care cresterea economica in Europa, in anul 2010, era prognozata la 1-1,5%. Economistii spun ca nu iau in calcul deocamdata o revizuire a estimarii privind cresterea economica europeana, in speranta ca lucrurile vor reveni la normal pe continent saptamana aceasta.

S-ar putea ajunge la anularea concediilor, intarzierea livrarilor si scaderea cererii de combustibil pentru avioane. International Air Transport Association estimeaza ca liniile aeriene pierd 200 de milioane de dolari pe zi din cauza blocajului, care a propagat situatii de haos cu mult in afara spatiului aerian european.

Exportatorii africani de flori si legume catre pietele europene, companiile a caror activitate depinde de livrari la termen din intreaga lume sau organizatorii de evenimente sunt doar cateva exemple de sectoare afectate sever de criza zborurilor.

Oamenii de stiinta au avertizat ca vulcanul islandez a inceput sa erupa inca de acum o luna, insa a atras atentia abia acum, cand norul de cenusa vulcanica a traversat Europa, perturband traficul aerian pe intregul continent.

Ultima eruptie a acestuia (inceputa in 1821) a durat, insa, doi ani, nefiind exclus ca acest lucru sa se repete, spun specialistii. In plus, acestia nu exclud posibilitatea ca eruptia vulcanica sa incetineasca incalzirea globala.

Croitoru: Personalul bugetar ar trebui redus cu 100.000 de posturi, dar e nevoie de vointa politica

Cheltuielile de personal ar trebui reduse in 2010 cu echivalentul a 100.000 de posturi, dar disponibilizarile de o asemenea anvergura necesita o mare vointa politica, declara Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR. Acesta nu exclude ca si in acest an sa se apeleze la concedii fara plata.

El a aratat ca aparatul administrativ a crescut de la 800.000 la 1,4 milioane, cu o accelerare a angajarii in perioada 2004-2008, ceea ce a dus la o supraincarcare in sectorul public.

Romania va contribui mai putin la bugetul UE in acest an

Contributia Romaniei la bugetul Uniunii Europene se va reduce in acest an cu 24,8 milioane de euro, deoarece UE a incheiat anul 2009 cu un excedent de 1,98% din bugetul total. Potrivit datelor oficiale, contributiile celor 27 de state membre la bugetul Uniunii vor fi reduse in acest an cu 2,25 miliarde de euro. In 2009, bugetul UE s-a ridicat la 113,41 miliarde de euro.

"Nivelul redus al fondurilor ramase din 2009 demonstreaza ca am directionat banii eficient acolo unde a fost nevoie", a declarat Janusz Lewandowski, comisarul european pentru Planificare Financiara si Buget. El a adaugat ca surplusul va intra ca venituri in bugetul din 2010, ceea ce se traduce prin contributii mai mici ale statelor membre la bugetul din 2010.

Bugetul UE pentru 2010 se ridica la 141,4 miliarde de euro. Contributia Romaniei va fi de 1,4 miliarde de euro.