Arieratele statului au urcat la 1,6-1,7 miliarde de lei, de la 1,5 miliarde de lei la finele anului trecut, a declarat ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu. El precizeaza ca plata tuturor datoriilor pe care statul le-a acumulat anul trecut ar reduce consistent capacitatea investitionala.

Arieratele bugetului general consolidat au urcat la 1,5 miliarde lei in decembrie 2009, de la 1,08 miliarde lei in 2008 si trebuie sa fie reduse pana la finele acestui an la 480 de milioane lei, potrivit scrisorii suplimentare din februarie la acordul stand-by incheiat de Romania cu FMI.

"Acum suntem undeva inspre 1,6 - 1,7 miliarde de lei...Plata tuturor datoriilor de anul trecut ar reduce consistent capacitatea investitionala noua din acest an. Statul plateste datoriile. Am platit mult din datoriile de anul trecut", a spus Vladescu in cadrul emisiunii "Dupa 20 de ani", difuzata duminica la Pro TV, informeaza Mediafax.

El a dat ca exemplu datoriile in valoare de 243 de milioane de euro pe care statul le-a platit firmei americane Bechtel.

Ministrul a tinut sa precizeze ca o parte semnificativa a datoriilor statului de anul trecut au fost acumulate de autoritatile locale, care s-au bazat pe o evolutie economica mai favorabila si au sperat ca vor fi platiti din bugetul pe anul 2010 pentru obligatiile neachitate.

De la inceputul acordul stand-by cu Romania, in luna mai 2009, Guvernul a cerut derogare pentru tinta de arierate la fiecare evaluare, nereusind sa se incadreze in valorile trimestriale asumate.