Executivul are pe ordinea de zi a sedintei de astazi un proiect de Ordonanta pentru combaterea evaziunii fiscale
Emil Boc a declarat inca de sambata trecuta, cand a condus sedinta Comitetului interministerial pentru combaterea evaziunii fiscale, ca in aceasta saptamana se va incerca recuerea fenomenului evaziunii fiscale.
„Pana miercuri vreau sa avem finalizat pachetul legislativ pentru combaterea evaziunii fiscale cu masuri suplimentare, astfel incat sa fie abordat intr-o prima lectura in Guvern. Trebuie sa impuneti masuri organizatorice ferme de combatere a evaziunii fiscale si in al treilea rand, se va apela la schimbarea fara somatie a acelora care nu aplica programul Guvernului de combatere a evaziunii fiscale”, a declarat primul ministru Emil Boc.
"Nu poti sa le ceri oamenilor reduceri de salarii si pensii si, in acelasi timp, sa accepti in continuare evaziunea fiscala. Evazionistii nu platesc pensii, statul plateste si trebuie sa plateasca pensii. Iar daca autoritatile statului nu-si fac datoria, inseamna ca statul, in esenta, este pus in pericol.
Pentru prima data, masurile de diminuare a evaziunii fiscale sunt cuprinse, ca angajament al Guvernului, intr-un acord cu Fondul Monetar International (FMI). Si s-o spunem direct si fara echivoc: nu pentru ca ne-o cere FMI avem nevoie de masuri suplimentare de combatere a evaziunii fiscale, ci pentru ca, asa cum am mentionat, Romania si romanii ne-o cer. Iar, din acest punct de vedere, vreau sa stiti ca orice leu adus in plus din evaziune fiscala inseamna un leu si un ban in plus pentru infrastructura, pentru investitii, pentru educatie, pentru sanatate, pentru salarii si pensii."
In scrisoarea de intentie adresata FMI, Guvernul arata ca sunt necesare eforturi de administrare fiscala, pentru a combate problema scaderii veniturilor colectate pe parcursul recesiunii. Intr-o prima etapa se are in vedere frauda si nerespectarea legii in materie de TVA, iar in a doua etapa sunt vizati contribuabilii persoane fizice cu venituri mari, prin dezvoltarea unei metodologii de control indirect, in vederea indentificarii veniturilor nedeclarate.
Executivul va modifica Codul Fiscal si cel de Procedura Fiscala, in sensul stabilirii dreptului ANAF de a avea acces la evidentele bancare si la evidentele partilor terte, pentru a permite astfel stabilirea corespunzatoare a venitului.

În spatele cifrelor (și al scandalurilor politice). Mărturii despre suferință și deznădejde în pandemie: „I-am dat prima palmă copilului”
S&P modifică perspectiva la stabilă, de la negativă/ De ce ar trebui să ne intereseze ratingul
Ludovic Orban: Orice ministru care își atacă premierul trebuie să își scrie mai întâi demisia
Turcan: Cei care lucrează la recalcularea pensiilor vor primi suplimente
Vaccinarea nu este suficientă. Economist român care locuiește la Londra, despre “lecția britanică”
Indiferent ca esti ministru, senator, oltean sau moldovean.
Nu legile lipsesc in tara asta ci aplicarea lor.
Ce nu spune d.l Boc este cat din TVA -ul datorat de marile firme este incasat,nu cum se vor inaspri controalele la firme.
Pe mine ma intereseaza cand are de gand acest guvern sa incaseze TVA-ul datorat de marii contribuabili,pentru ca altfel,cu toate legile de combatere a evaziunii,chiar cu majorarea TVA la 25 %,,daca nu il incasezi la buget,este egal cu 0.
Cred ca mai interesant ar fi sa ne spuna guvernantii cat au de gand sa mai faca cadouri electorale din BUGETUL STATULUI,firmelor clientelare,pentru ca acolo se duc banii tarii.Sa ma explic: anul trecut,s-a hotarat de dl.Pogea ca firmele care au restante, sa fie amanate la plata timp de sase lun.
Intrebare:acum acele firme si-au achitat datoriile?
Ma indoiesc!
Tot anul trecut,mi se pare,s-a hotarat sa se acorde ajutoare firmelor care inregistreaz pierdei mari ajutoare de minimis,(sau cam asa ceva),cateva sute de mii de euro,nerambursabili.Cine beneficiaza?
Acum,Ministerul agriculturii,vrea sa modifice Codul fiscal,in sensul ca vanzarile societatilor agricole sa se faca pe principiul "Taxarii inverse",in scopul eliminarii evaziunii fiscale.
Asta este o minciuna pentru ca societatile agricole fac evzaiune fiscala nu numai pentru a nu plati TVA,ci si pentru a nu plati impozitul pe profit,impozitul pe dividende( a!!,eram sa uit,deja exista facilitati pentru firmele care fac investitii,sunt scutite de impozitul pe profit-lege de anul trecut)
Ce inseamna taxarea inversa,pentru cei care nu cunosc:firmele agricole vor deduce TVA pentru toate cumpararile(seminte,carburanti,ingraseminte),TVA care va fi rambursat de stat,deoarece la vanzare sunt scutite de TVA,deci inca o subventie MASCATA pe care o practica guvernele Romaniei de 20 de ani
In concluzie,nu de legi noi avem nevoie,ce de abrogarea celor care fac cadouri firmelor
pt. habaru` tau si a altor postaci de serviciu, lingai pdl, grosu` evaziunii rezulta din neplata taxelor la bujetu` de stat si nu din comertu` intracomunitar sau case de marcat - dar poate asta`i tactica profu`lui de drept constitutionalb boc: bagam lumea in ceata, oricum sunt prosti si nu isi dau seama;
intreb si io, cum sufletu` meu, pot sa stea linistiti membrii in unele Consilii de Administratie ale firmelor, regiilor de stat, cu salarii anuale de peste 80.000 ron, in conditiile in care datoriile la bujetu` de stat ale acelorasi firme sunt de multe miliarde - raspunsu`i simplu si se gaseste la guvern, cel ce a pus membri in Consiliile de Administratie,a mentinut manajerii cer lucrau in pierdere, sau chiar i-a premiat - nu sde face sa bagi la racoare prietenii din partid; un primar de valcea, baia mare si craiova, ajung pt. farierii din tara asta; tata lu` syda si restu` pritinilor lui vindeanu` si berceanu` sa ne traiasca, ii meritam;
cum o sa pedepsdim saracii intreprinzatori ce fura zilnic din bujetu` de stat, mai ales atunci cand acestia sunt oamenii nostrii;
tara sa plateasca daca vrea politicieni de la psd, pdl, pnl, udmr si restu`....
Acu e cam tarziu...un fel de frectie la piciorul de lemn al mortului de la morga.
@nashu: pun pariu ca neuronul tau se plictiseste si e trist. si sindicatele au cerut ca masuri alternative la scaderea de pensii si salarii lupta impotriva economiei nefiscalizate.