
Congresul american a decis sa limiteze printr-un proiect de lege adoptat joi, contributia Statelor Unite la imprumuturile FMI acordate tarilor europene, precum Grecia, atata vreme cat aceste tari nu isi pun ordine in finantele publice, transmite AFP, citat de
presa de specialitate. Aceasta initiativa este ultima din seria unor masuri anuntate de parlamentarii americani, care sunt destinate limitarii contributiei americane la FMI in planurile de salvare a tarilor europene.
La inceputul lunii, FMI (la care SUA este cel mai important actionar) a acordat Greciei un imprumut de 30 miliarde de dolari. Luni, senatorii americani au aprobat un amendament prin care administratia Obama este obligata sa evalueze daca ajutorul - alocat de FMI unei tari a carei datorie publica depaseste PIB-ul sau anual - poate fi rambursat.
- SUA: Nu ne putem permite sa salvam financiar tari iresponsabile
Daca administratia nu poate oferi o astfel de garantie, ea va trebui, conform acestui amendament, sa se opuna acordarii ajutorului, iar reprezentantul sau va trebui sa voteze impotriva acestui ajutor, in cadrul FMI. „Nu ne putem permite sa salvam financiar tari iresponsabile, atata vreme cat nu vom pune ordine in propriile noastre afaceri. Aceasta legislatie va limita capacitatea FMI de a depasi limita de creditare, pana cand europenii” isi vor reechilibra datoria, a declarat senatorul Jim DeMint.
- Secretarul Trezoreriei SUA va vizita saptamana viitoare Londra si Berlinul
Saptamana viitoare, secretarul Trezoreriei SUA, Timothy Geithner se va deplasa in Marea Britanie si Germania, unde va avea discutii legate de criza, interventiile FMI si datoriile publice ale tarilor europene. Americanii sunt acum ingrijorati de faptul ca problemele economiilor europene s-ar putea transmite prin intermediul pietelor financiare inapoi in SUA, ceea ce ar anula eforturile americane de a iesi din criza.
Geinthner se va intalni in Germania cu ministrul Finantelor, Wolfgang Schäuble dar si cu presedintele Bancii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet, doi dintre actorii importanti ai crizei care ameninta moneda europeana. Vizita sefului Trezoreriei SUA are loc inaintea summitului G20 care va avea loc in iunie la Toronto, unde se va discuta despre coordonarea actiunilor privind reglementarea financiara.
dealtfel antiamericanismul prinde in general pe o structura frivola si iresponsabila care se hraneste din mituri. pentru oamenii si chiar guvernele de tipul asta ( vezi grecia ) bunastarea e o chestie care tine de tiparirea banilor, si atat.
china imprumuta america fiindca e o afacere buna. relatiile de afaceri dintre tari seamana destul de bine cu relatiile dintre oameni.
sunt sigura ca daca ai o ruda puturoasa, slab calificata ,care castiga putin si da banii pe prostii, o imprumuti cel mult de mila, ca sa nu moara de foame. nici nu se pune problema sa-i imprumuti sume mari, indiferent cat de tentanta e dobanda, chiar daca ti-e simpatica. in schimb, un strain bogat care castiga bine, are afaceri inteligente si nu risipeste banii aiurea, se va bucura mereu de creditul tau , chiar daca nu-l simpatizezi prea tare.
a avut loc atunci o decizie majora: nu-i ajutam pe cei care nu se ajuta si singuri. urmarea directa a fost ignorarea situatiei din ruanda unde a avut loc o catastrofa umanitara (genocid). iar somalia a evoluat spre piraterie....
acum americanii continua cu aceasta politica pe care eu o consider corecta: nu-i ajutam pe iresponsabili.....
dar ce se va intimpla daca grecia va da faliment iar evolutia va fi similara cu a somaliei? si, in definitiv, nici romania nu sta prea bine.....
atunci tarile iresponsabile zic: nu pot sa ne lase, sint obligati sa ne ajute ca daca nu o sa fie mai rau si pentru ei... si uite asa, guvernele din aceste tari continua sa se comporte cu iresponsabilitate.....
iar grecia, care stia de mult de problemele ei nu a facut nimic stiind ca ceilalti sint fortati sa o ajute....
acum americanii care stiu bine ce implicatii poate avea destabilizarea unei tari, vor sa stringa putin surubul, fortind re-stabilizarea in principal prin forte propri si cu ajutor extern limitat .....
avem deci si noi pericolul in fata: un guvern iresponsabil care nu a luat nici o masura timp de un an si jumatate si care nu are nici acum solutie si care a mizat pe ajutorul fmi si ue, vede acum ca s-ar putea ca fmi sa nu mai ajute romania sau sa ajute prin impunerea unor conditii care pot afecta suveranitatea. nu e de glumit mai ales ca inca nu avem nici macar speranta de redresare intr-un viitor previzibil.
Daca nu erau americani acum probabil sorteai cartofi stricati intr-un colhoz,nu scriai mesaje antiamericane pe internet!si vorbeai in public in limba rusa!
Iar amenintarea Americana e direct legata de incercare de destabilizare cit mai acuta a unuiunii europene... Uniunea Europeana este o amenintare profunda asupra dolarului american si a hegemoniei americane internationale. Cine oare e atit de orb sa nu realizeze razboiul economico financiar asimetric purtat de USA impotriva Europei. America a avut nevoie disperata de acesta criza contrafacuta pentru a propaga "flight to safety".. astfel incit dolarul sa nu se duca de izbeliste iar fraieri care au intrat long pe dolar sa fie fortati sa cumpere bonuri de trezorerie.... care vor fi platite in apoi doar cu bani proaspat tipariri..
Din cite tari cu grave probleme de cehilibru macroeconomic pe acest glob.. de ce toata atentia mas mediei controlata de USA-UK se abate doar asupra UE..? De ce nu se discuta de USA.. si de statele falimentare din cadrul federatiei americane.. de ce nu se dicuta de vecinul sudic al USA.. mexic... tara in prag de anarhizare.. de ce nu se discuta de Japonia.. tara ... muuullt mai indatorata si mai dezechilibrata ca grecia...? DE CE? DE CE TOATA ATENTIA PE TARILE UE!!!
"High unemployment remains one of the biggest obstacles to a sustained recovery in the U.S., and concerns about it grew when the Labor Department said new claims for unemployment benefits rose by 25,000 to 471,000, their largest amount in three months.
That came as an unpleasant surprise to investors who were expecting a slight drop. The latest report snapped a streak of four straight weekly drops and questioned the strength of the job market..."
pare sa fie evitat de nimeni. Pentru motivul ca economia lor are alte motoare decat cele cu
ratie la combustibil din Europa. Desigur, sunt situatii in care rationalizarea combustibilului are efecte benefice, dar nu in cazul de fata.
Si lasand la o parte criza, ce tara din lume are cea mai mare datorie externa? Atat de mare, incat unii economisti prevad colapsul! Independent de criza! Oups... voi sunteti aia! ;)
Mi-s dragi americanii, asa, ca tara si mod de viata, dar au o politica financiara care n-o inteleg.
HaiPa.
Drive hard bargain with US
http://www.chinadaily.com.cn/thinktank/2010-05/19/content_9866040.htm
BCR - un adevarat Caritas pentru BERD si IFC (Banca Mondiala)
http://stiri.portal.ro/home/citeste_stire/23958/bcr-un-adevarat-caritas-pentru-berd-si-ifc.htm
http://www.presa-zilei.ro/stire/338/austriecii-cumparat.html
http://www.cosmicnewsnetwork.com/wordpress/?p=7734
'We can't leave euro to speculators' [Comments !!!]
http://www.jpost.com/International/Article.aspx?id=175012