BCR sustine ca propriile comisioane de rambursare anticipata de la creditele de consum respecta cerintele impuse de noua directiva europeana. Cu toate acestea, clientii BCR pot suporta costuri chiar si de peste 5% din suma platita in avans, desi directiva plafoneaza acest cost la maxim 1%, scrie Marius Serban pe Conso.ro

La sfarsitul lui aprilie, BCR a anuntat ca si-a aliniat comisioanele de rambusare anticipata la noile reguli europene in materie de credit de consum. Directiva europeana 2008/48/CE impune ca rambursarea anticipata sa fie gratuita la creditele cu dobanda variabila. Bancile mai pot impune costuri doar la creditele cu dobanda fixa, comisioanele fiind insa limitate la:

- 1% din suma platita in avans, daca pana la scadenta finala a imprumutului este mai mult de 1 an;

- 0,5% din suma achitata in avans, in ultimul an al contractului de credit.

Cum noile credite de consum oferite de BCR au doar dobanzi fixe, banca a stabilit comisioane de 0,5-1%, in functie de perioada ramasa a creditului. Pana aici, toate bune si frumoase! Ceea ce ridica insa probleme este impunerea de catre BCR a unui comision de minim 65 lei, indiferent de suma platita in avans.

Un client obisnuit ar putea plati chiar 6,5%

Acest comision minim face ca in cazul in care clientul ramburseaza o suma mai mica de 6.500 lei, costul sa sara de 1%. De exemplu, daca un client BCR va rambursa in avans 2.000 lei, atunci el va plati un comision de 65 lei, ceea ce reprezinta peste 3% din suma platita.

Suma medie imprumutata de clienti BCR in cazul creditelor de consum este de 3.000 euro, echivalentul a 12.000 lei, conform datelor Erste Group, citate de Ziarul Financiar. Deci, doar daca plateste jumatate din credit in avans, un client obisnuit va avea ocazia sa se bucure de un comision de 1%.

In rest, sansele sunt ca deseori clientii sa achite costuri mai mari. Daca luam in calcul o perioada medie de rambursare de 5 ani si o dobanda de 20% pe an, rezulta ca rata lunara la creditul mediu BCR ar fi de aproximativ 300 lei. Deci, un client care ar achita anticipat sa spunem 3 rate lunare si ar plati o suma medie de 1.000 lei, va fi taxat cu 65 lei, adica 6,5% din suma platita in avans.

In asemenea situatii, costul este chiar mai mare decat anterior, iar unii clienti BCR ar fi iesit mai in avantaj daca banca nu “alinia comisioanele de rambursare anticipata la directiva europeana”, in propriul stil de interpretare a directivei.

Cum justifica BCR acest cost minim?

Reprezentantii bancii sustin insa ca tarifele BCR respecta directiva europeana. Ei aduc ca argument art. 16, paragraful 2, care prevede ca “in cazul rambursarii anticipate a creditului, creditorul este indreptatit la o compensatie rezonabila si justificata in mod obiectiv pentru eventualele costuri legate direct de rambursarea anticipata a creditului cu conditia ca rambursarea anticipata sa intervina intr-o perioada in care rata dobanzii aferente creditului este fixa”.

Reprezentantii bancii ne-au spus ca acest cost de minim 65 lei este necesar pentru acoperirea urmatoarelor costuri:

- consilierea clientului privind pasii de urmat si preluarea cererii de rambursare anticipate;

- procesarea cererii in aplicatiile IT;

- emiterea unui nou scadentar si inmanarea acestuia clientului.

Motivele BCR nu au nicio legatura cu tipul dobanzii

Motivele invocate de reprezentantii bancii nu par sa aiba acoperire in textul directivei europene. In primul rand, la articolul 16, punctul 2, aliniatul 2, directiva prevede in mod clar ca nivelul comisionului de rambursare in avans nu trebuie sa depaseasca 0,5-1%, in functie de durata ramasa a creditului. Nu se specifica nimic despre un anumit nivel minim al costurilor in valori absolute, ci doar procentual din suma platita in avans.

In al doilea rand, costurile invocate de BCR nu au nicio legatura cu tipul dobanzii – fixa sau variabila. Aceasta este criteriul de baza dupa care directiva permite bancilor sa incaseze comision de plata in avans la credite cu dobanda fixa si nu la cele cu dobanda variabila. Consilierea clientului, procesarea cererii in sistemul IT, generarea unui nou grafic de rambursare sunt necesare indiferent ca dobanda la credit este fixa sau variabila.

Iar daca admitem ca aceste costuri sunt justificate, atunci aplicarea lor ar contrazice directiva europeana. Articolul 16, punctul 3, interzice in mod expres orice comision de rambursare in avans la creditele cu dobanda variabila. Prin urmare, directiva nu recunoaste niciun drept bancii pentru a percepe comisioane in acest caz, cu toate ca acele costuri invocate de BCR pentru introducerea comisionului minim apar si in acest caz. Este logic atunci sa concluzionam ca aceleasi costuri nu ar trebui puse pe seama clientului nici la un credit cu dobanda fixa, deoarece ele nu depind de tipul dobanzii.

Care a fost intentia Comisiei Europene?

Aplicarea comisionului de rambursare anticipata este legata de costul de oportunitate legat de reinvestirea banilor. Acest rationament abunda in toate rapoartele Comisiei Europene, indiferent ca se refera la reglementarea creditelor de consum sau a creditelor ipotecare.

De exemplu, in perioada de dezbatere a directivei creditului de consum, Comisia Europeana preciza ca rambursarea anticipata genereaza pentru banci dezavantaje legate de “managementul sumei platite in avans si reinvestirea capitalului”, iar costurile trebuie sa fie “obiective, corecte si bazate pe principii actuariale”.

Aceeasi abordare au avut-o si bancile, in consultarile avute cu Comisia Europeana, pe marginea comisionului de rambursare anticipata.

“Trebuie avut in vedere ca bancile isi finanteaza creditele […] cu dobanda fixa prin depozite cu dobanda fixa cu maturitati identice (sau, prin depozite care nu sunt perfect aliniate cu creditele in termeni de maturitate si tip de dobanda, dar care folosind un instrument de acoperire a riscului elimina riscul de dobanda)”, se arata in pozitia grupului UniCredit, cu privire la propunerea Comisiei Europene de a reglementa creditul imobiliar.

Costurile suportate de banci apar in urmatoarea situatie: “in cazul unei rambursari anticipate (din cauza scaderii ratelor de dobanda), banca va continua sa plateasca aceeasi dobanda la depozite, pe de o parte, dar este fortata sa foloseasca sumele incasate anticipat la dobanzile mai mici din piata decat cele pe care le-ar fi incasat din creditul platit in avans. Plata unei penalitati are deci rolul sa compenseze banca pentru pierderea astfel suferita”, potrivit grupului UniCredit.

UPDATE: Conform comunicatului de presa emis de catre BCR in 27.04 (BCR anunta alinierea comisionului de rambursare anticipata...) am facut urmatorul anunt: „incepand cu data de 26/04/2010, BCR va implementa un comision de rambursare anticipata procentual de 1% din suma rambursata in avans, respectiv 0.5% (daca rambursarea anticipata are loc in ultimul an al contractului de credit), dar nu mai putin de 65 RON, pentru creditele negarantate cu dobanda fixa, si va elimina comisionul de rambursare anticipata pentru creditele negarantate cu dobanda variabila.”, se arata intr-un comunicat al BCR.

Articolul 16, punctul 3, interzice in mod expres orice comision de rambursare in avans la creditele cu dobanda variabila. Prin urmare, directiva nu recunoaste niciun drept bancii pentru a percepe comisioane in acest caz, cu toate ca acele costuri invocate de BCR pentru introducerea comisionului minim apar si in acest caz. Este logic atunci sa concluzionam ca aceleasi costuri nu ar trebui puse pe seama clientului nici la un credit cu dobanda fixa, deoarece ele nu depind de tipul dobanzii.

BCR nu percepe de fapt nici un fel de comision de rambursare anticipata pentru creditele de consum cu dobanda variabila. In cazul creditelor de consum cu dobanda variabila, banca are aceleasi costuri (consilierea clientului, procesare, emitere scadentar) dar directiva europeana interzice expres aplicarea oricarui tip de comision. Aceste costuri sunt suportate de catre banca.

Citeste si comenteaza pe Conso.ro