"Redresarea economiei globale se produce mai repede decat ne asteptam", se precizeaza intr-un comunicat dat publicitatii sambata de G-20 si preluat de AFP. Sefii finantelor din grupul 20 au precizat insa ca recenta volatilitate de pe pietele financiare arata ca "incercarile semnificative" continua sa existe.

Declaratia a venit cu doar cateva saptamani inainte de Summit-ul G-20, care va avea loc la 26-27 iunie la Toronto (Canada).

Iata cateva dintre punctele principale ale comunicatului emis de ministrii de finante si guvernatorii bancilor centrale ai G20 dupa intalnirea de doua zile:

  • evenimentele recente au evidentiat importanta unor finante publice durabile si nevoia de sustenabilitate fiscala
  • economia mondiala se redreseaza mai repede decat ne asteptam
  • recenta volatilitate de pe pietele financiare indica faptul ca incercari semnificative continua sa existe
  • ne-am intalnit la un punct de rascruce critic pentru a asigura in mod ferm redresarea globala si a face fata provocarilor si riscurilor economice
  • am cazut de acord ca progresul continuu al reparatiilor de pe pietele financiare este crucial in ceea ce priveste redresarea economica globala
  • acest lucru presupune transparenta mai mare a documentelor bancare, precum si o conducere corporativa mai buna pentru institutiile financiare
  • suntem decisi sa obtinem rapid un acord in legatura cu standardele privind lichiditatile si capitaluri mai puternice, ca parte centrala a agendei noastre de reforma
  • este esential ca regulatorii nostri bancari sa implementeze standarde de capital si lichiditati suficient de riguroase pentru a permite institutiilor noastre financiare sa reziste viitoarelor crize financiare ale sistemului global
  • se cer masuri puternice pentru a imbunatati transparenta, reglementarea si supervizarea fondurilor de investitii, a agentiilor de rating, a practicilor compensatorii

Comunicatul G20 nu a facut nicio mentiune legata de propunerea controversata de instituire a unei taxe aplicata bancilor, insa a precizat ca sectorul financiar ar trebui sa aduca "o contributie corecta si substantiala" in ceea ce priveste orice incercare viitoare de salvare financiara a unui stat.