Fondul Monetar International a anuntat ca va supraveghea mai strict economiile Chinei, Japoniei, Marii Britanii, Statelor Unite si Zonei euro si va publica in mod regulat rapoarte despre eventualele consecinte ale dezechilibrelor lor in afara frontierelor nationale.

Directorul general al FMI, Dominique Strauss-Kahn a declarat ca institutia pe care o conduce trebuie sa se adapteze noilor provocari si "sa se asigure ca are instrumente bune pentru a evalua si atenua riscurile care vizeaza stabilitatea mondiala si, cand eforturile de prevenire a crizelor nu sunt suficiente, instrumente bune pentru a restaura increderea".

Totodata, Strauss-Kahn a exprimat dorinta FMI de a cere statelor sale membre sa-si extinda mijloacele de interventie. El a cerut astfel consiliului de administratie - in care sunt reprezentate 24 de tari sau grupuri de tari - sa analizeze luna viitoare, in timpul unei reuniuni, "diferite idei pentru a consolida ansamblul instrumentelor de prevenire a crizei Fondului".