Letonia si Romania inregistreaza cele mai mari rate ale creditelor neperformante din regiune, a declarat marti Petr Vins, directorul pentru Europa Centrala si de Est al Moody`s Investors Service, in cadrul primei conferinte de Management al Riscului de Creditare din Romania, organizata de catre ICAP Romania si CYCLE European. In opinia reprezentantului Moody`s, tara noastra se pozitioneaza langa Ucraina si Rusia din punctul de vedere al gradului de transparenta si aplicarii legilor, in urma celorlalte state vecine. Ceilalti vorbitori, reprezentand Fitch si ICAP, au analizat economia romaneasca prin prisma riscurilor diverselor sectoare, opinia unanima fiind ca cele mai mari riscuri vin din sectorul bancar, vulnerabilizat de cresterea creditelor neperformante, a falimentelor si insolventelor.

FalimenteFoto: Hotnews
  • In 2008, a fost criza produselor structurate. In 2009, au urmat bancile. In 2010 e randul datoriilor Statelor. Cine va urma in 2011, inca nu stim, spune Fitch

cine castiga si cine pierde

Cine castiga si cine pierde in criza?

Foto: Hotnews

Richard Hunter, directorul segmentului Corporate al Fitch Ratings, a facut un scurt rezumat al marilor probleme economice ale ultimilor ani. In 2008, a fost criza produselor structurate. In 2009, bancile au fost pe faras. In 2010 e randul datoriilor publice. Al cui va fi randul in 2011, inca nu se stie, a spus Hunter.

El a mai explicat ca una din sperantele legate de revenirea economiei americane, revenire in care are mare incredere si care ar putea ajuta revenirii globale, alaturi de cresterea statelor BRIC.

Gradul de risc al Romaniei este considerat "moderat" de catre reprezentantii principalelor agentii de rating, reunite marti la Bucuresti.

Neperformantele in regiune

Neperformantele in regiune

Foto: Moody's

Discutand despre conditiile revenirii economiei mondiale, reprezentantii Moody`s au declarat ca nu se asteapta la o revenire in forta pentru 2010 si nici pentru 2011, "franele" fiind problemele sectoarelor bancare si criza deficitelor publice.

Bancile romanesti fac parte din grupa de risc mediu D (pe o scala de la A la E, unde E reprezinta riscul maxim), insa nicio banca din economiile emergente nu are ratingul maxim superior A, potrivit lui Leonidas Kotsaftis, directorul Credit Risk Assessment Services din cadrul ICAP Group.

  • Criza creditului a infectat businessul in Romania si e nevoie de o reactie rapida

"Perceptia asupra economiei Romaniei s-a deteriorat dramatic, iar testele de stress aplicate sistemului bancar arata ca cel mai mare risc este legat de cresterea creditelor neperformante", a confirmat Kotsaftis. "In 2009 datoriile au crescut foarte mult, numarul restantierilor urcand cu foarte mare viteza. Criza creditului a infectat afacerile si e nevoie de o reactie rapida. In 2009 am avut un trend crescator al falimentului, a mai aratat Kotsaftis.

Moody`s a mai atras atentia asupra faptului ca performantele sistemului bancar romanesc vor fi in continuare afectate de perspectivele macroeconomice dificile. "Sistemul bancar romanesc a dat dovada pana in prezent de rezistenta la socurile economice, desi ratingurile au scazut ca urmare a diminuarii castigurilor si cresterii costurilor de creditare" se arata intr-un raport al companiei.

Riscuri

Riscurile Romaniei

Foto: Hotnews

Potrivit documentului, anul 2010 va fi unul dificil pentru bancile romanesti, ducand la un nivel ridicat al provizioanelor pentru creditele neperformante si la o profitabilitate mai redusa, desi temerile legate de lichiditate si de nevoile de capital s-au atenuat.

Cu toate acestea, riscurile sistemice sunt reduse de angajamentul luat de grupurile bancare internationale cu subsidiare in Romania fata de Fondul Monetar International (FMI), de a-si sustine in continuare filialele si de a-si mentine expunerea pe piata romaneasca.

Pentru ca agentia de rating sa modifice la stabila perspectiva sistemului bancar romanesc este necesar ca economia sa inregistreze o crestere sustinuta, combinata cu o scadere a somajului. De asemenea, trebuie ca tendinta de deteriorare a calitatii creditelor sa se reduca si profitabilitatea bancilor sa se redreseze, iar

risc_banci

risc_banci

Foto: Hotnews

castigurile sa fie mai putin afectate de costurile creditelor.

  • Fitchs: Bancile romanesti se afla in categoria D si am sentimentul ca vor ramane o vreme acolo

In ultimii ani, Guvernele au incercat sa salveze in toata lumea bancile. Unele au cazut totusi. O banca solida este o banca ce nu are nevoie de sprijinul guvernamental. Bancile romanesti se afla in categoria D si am sentimentul ca vor ramane acolo o bucata de vreme, a mai declarat reprezentantul Fitch Ratings, Richard Hunter. El a mai precizat ca pentru moment, Fitch nu intentioneaza sa modifice ratingul Romaniei.