Fondul Monetar International avertizeaza tarile industrializate si emergente din G20 ca tensiunile actuale din pietele financiare ar putea avea "efecte concrete asupra cresterii" economiei mondiale, potrivit unui document publicat miercuri de Fond si citat de AFP.

"Volatilitatea pietelor financiare a crescut considerabil in aceste ultime doua saptamani, costul finantarii s-a majorat si activele toxice au fost vandute in toata lumea", afirma FMI.

"Aceste evenimente reflecta cresterea ingrijorarilor investitorilor legate de viabilitatea datoriei publice si private in Europa, o incertitudine politica in crestere si o revizuire a previziunilor pietelor asupra soliditatii relansarii economice si a perspectivelor cresterii viitoare", explica Fondul.

"Daca nu vor fi remediate prompt prin masuri politice credibile, tensiunile din pietele financiare ar putea avea efecte concrete asupra cresterii", concluzioneaza expertii institutiei internationale.

FMI urmeaza sa publice in data de 8 iulie o revizuire a perspectivelor economice mondiale.