Vicepremierul Ungariei, la Bucuresti: Decizia de impozitare drastica a bancilor este echitabila si normala
"O masura destul de hotarata pe care am luat-o (...) a fost sa participe la suportul greutatilor momentane si cei care au castigat nu cu putin timp in urma, si atunci am recurs la impozitarea destul de drastica a bancilor. Asta nu inseamna ca suntem impotriva bancilor, dar am putut constata ca bancile au castigat enorm in ultimul timp, am zis ca este echitabil si normal ca si ei sa contribuie la inlaturarea greutatilor prin care trecem acum", a declarat, la Bucuresti, Semjen Zsolt, citat de Agerpres.
Marko Bela a evitat sa precizeze daca se va aplica si in Romania o decizie similara, dar a afirmat ca Guvernului roman i se propun spre analiza aceste solutii.
"In ceea ce ma priveste, sunt foarte atent, de exemplu, la ceea ce s-a facut in Ungaria. Acum, nu-mi cereti sa ma refer la banci sau la alte solutii, ca oricum ni se propun spre analiza aceste solutii si, bineinteles, in aceasta perioada avem obligatia sa facem aceste analize", a declarat Marko Bela, la Palatul Victoria.
Vicepremierul ungar a precizat ca executivul de la Budapesta a optat pentru o reducere diferentiata a cheltuielilor din sectorul bugetar, protejand sanatatea si educatia.
"Noi am obligat ministerele sa nu micsoreze salariile din sanatate si din invatamant, ci sa-si indrepte atentia spre birocratie. Sunt convins ca Romania ar trebui sa ia masuri foarte urgente", a spus oficialul de la Budapesta.

România și trenurile internaționale - O istorie de 130 de ani, de la trenurile ce parcurgeau peste 3.000 de km până la rutele mult mai scurte din prezent
Walker, Texas Ranger, se întoarce! / Vești bune pentru fanii Indiana Jones / Noi dovezi despre formarea găurilor negre supermasive
VIDEO Rusia, o viață în exil: Copiii Gulagului se luptă de 30 de ani pentru a reveni acasă
Sorin Cîmpeanu, invitat în studioul HotNews.ro de la ora 18,00. Realizator - Mona Hera
VIDEOINTERVIU/ Beneficiile pe care le pot acorda firmele angajaților anul acesta, dacă au posibilitatea, explicate de Cristian Rapcencu. De la cei 400 lei din telemuncă, la decontarea concediilor și cei 1.500 lei pentru creșă sau gradiniță/ Cum se poate deduce întregul cost cu casele de marcat
Ce inseamna asta ? Sunt masuri prin care cei care au, platesc.
La noi, din cauza faptului ca totul e sub o clientela si o coruptie generalizata, nu se pot lua astfel de masuri. Ar afecta robinetele de bani...
Dar motivul principal pentru care nu se pot lua astfel de masuri este ca toate masurile sunt dictate de un om fara inteligenta, fara competente economice sau de vreun alt fel: Traian Basescu.
Se fură și acolo în draci. Probabil se fură mult mai puțin și mai rămâne și pentru cheltuieli.
de furat se fura in capitalism in general - a rabufnit in cateva randuri in ultima vreme scandalul despre salariile si bonusurile sefilor marilor companii sau ai marilor banci. se fura de asemenea in spatiul tarilor foste comuniste. se fura si in comunism... in ue se fura cu servetel si manusi - nu asta e problema.
vad ca semnati cu nume maghiar, asa ca va apreciez modestia. dar din perspectiva romaneasca, e o distanta imensa intre ce este permis la noi si ce este permis la ei. sa luam exemplul omv-petrom-mol - de ce nu au dat ungurii mol-ul omv-ului, dar romanii au dat petromul? de ce romanii au dat petromul pe un pret mult mai mic decat cel cerut de unguri pe mol (desi avantajul ar fi trebuit sa fie de partea noastra pentru ca avem totusi mult mai mult petrol)? de ce contractul a fost secret si dezastruos? de ce omv-ul a reusit sa se dedulceasca atat de repede la zaharicalele autohtone si sa practice manarii de mari corupti?
suntem cea mai neserioasa natie din zona si, desi uneori acest lucru ne-a facut sa fim mult mai toleranti si mai rezonabili decat, de pilda, ungurii, in mare aceasta neseriozitate este cauza inapoierii noastre evidente.
La fel si cu bancile respective. Daca au avut profit mare inseamna ca angajatii lor au muncit mult mai mult pentru ca operatiunile nu se fac singure, creditele nu se acorda singure, analizele financiare nu se fac singure etc. Mie nu mi se pare corect ca cel care munceste mai mult sa tina in carca puturosii si nechibzuitii.
Tie cum ti se pare?
S-a pus problema ca băncile care-şi asumă cele mai multe riscuri ar urma să plătească taxe mai mari.
Asta este diferenta intre bancile din UE si bancile Romania, in UE bancile isi asuma riscuri, pe cand la noi...
Deci mi se pare corect ca bancile sa fie taxate intrucat nu se implica suficient in finantarea economiei.
Bancile niciodata nu au muncit. Singurul lucru sigur a fost sa adune cati mai multi bani necinstiti in buzunarul propriu, pe spatele fraierilor. Am o multime de exemple de mizerii facute de banci, mai direct, sau sub acoperirea statului, despre escrocherii flagrante cu banii nostri. Nici eu nu sunt de acord cu desfiintarea bancilor, insa cu taxarea grasa a acestora, DAAAAA!!!
Sper ca nu lucrezi la buget ca atunci nu ai cum sa intelegi.
Si te rog sa imi spui cu ce fraieresc bancile. Mie mi se pare ca isi iau tepe numai fraierii cu 7 facultati si mastere care daca ar stii macar un sfert din ceea ce sustin ca au invatat ar fi capabili sa citeasca si sa inteleaga un contract.
Si raspunde-mi te rog, daca tu ai deschide o afecere intr-un oarecare domeniu si ti-ar merge foarte bine ti s-ar parea corect sa platesti taxe mai mari decat alti puturosi doar pentru ca te-a dus capul in viata? Nu mai suntem pe vremea lui Robin Hood sa iei de la bogati sa dai la saraci. Atunci era alta situatie, acum cine e bogat, in majoritatea cazurilor a muncit si nu a dormit multe nopti pentru averea sa.
Nu ma intelege gresit, nu sunt vreun boier contemporan, stau cu chirie si eu dar am niste principii si imi place sa respect munca fiecaruia.
Sa puna taxe pe meditatii si pe spaga doctorilor, de asta ce parere ai?
Pe mine ma uimit obraznicia cu care se anunta, ca de la 1 iulie se majoreaza pretul la gaze, si la alte utilitati. Parca suntem intr-un storcator de lamaie.
Nu vreau sa fiu pesimist, dar va fi o situatie cand peste un sfert din populatie va fi debransat de la gaze, de la energia electrica, etc.
De ce nu se iau o decizie, cum ar fi moratoriu de preturi ? Si la banci, si la purtatori de energie ?