Ordonanta de Urgenta nr 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, care prevede, printre altele, limitarea comisionului de rambursare anticipata la maximum 1%, a intrat in vigoare luni, 21 iunie. Astfel, prevederile actului normativ se vor aplica incepand de luni tuturor contractelor de credit nou incheiate de banci, in vreme ce contractele aflate in derulare vor fi modificate de institutiile de credit in maxim 90 de zile.

Modificarea contractelor aflate in derulare se va face prin acte aditionale, potrivit Ordonantei de Urgenta.

Ordonanta se aplica si contractelor de leasing ce au prevedere expresa pentru transferul dreptului de proprietate. In cazul acestor contracte, prevederile legate de comisionul de rambursare anticipata se aplica dupa o perioada de 12 luni de la incheierea contractului.

Radu Gratian Ghetea, presedinte Asociatiei Romane a Bancilor, a precizat pentru HotNews.ro ca bancile romanesti vor implementa toate prevederile cuprinse in acest act normativ. "Stiu ca toate bancile sunt foarte corecte cand vine vorba de respectarea legislatiei", a declarat presedintele ARB.

Principalele modificari legislative:

  • Se va interzice perceperea comisionului de analiza a dosarului de credit, in cazul in care creditul nu se acorda, precum si perceperea unui comision de depunere/retragere numerar pentru plata ratelor la credit
  • Consumatorul poate renunta la un contract de credit in termen de 14 zile de la semnarea contractului, prin transmiterea unei notificari adresata bancii, fara sa dea explicatii
  • Se interzice semnarea de contracte de credit in locurile de vanzare a bunurilor si serviciilor destinate la finantare prin respectivele credite
  • Informatiile privind conditiile de creditare oferite trebuie furnizate clientului cu cel putin 15 zile inainte de semnarea contractului
  • In cazul cresterii cu mai mult de 15% a valorii creditului dupa incheierea contractului trebuie reactualizate informatiile financiare despre debitor si reverificata bonitatea acestuia.

Comisioane pentru rambursarea anticipata

  • In cazul in care dobanda cereditului este variabila, calculata sub o formula de calcul ca in exemplu EURIBOR/LIBOR/BUBOR + MARJA, se interzice existenta unui comision de rambursare anticipata.
  • In cazul in care dobanda este fixa comisionul nu poate fi mai mare de 1% daca rambursarea se efectueaza dupa un an de la acordarea creditului sau de maximum 0,5% in cazul in care rambursarea se efectueaza pana la un an.
  • Ordonanta reglementeaza conditiile in care finantatorul poate cesiona creditul unei altei institutii financiare. Realizarea cesiunii se efectueaza prin transmiterea unei notificari consumatorului in termen de 10 zile de la semnarea contractului de cesiune. Notificarea va cuprinde instructiuni privind noul finantator, modul de corespondenta cu acesta si modul de achitare a sumelor datorate.
  • Numarul comisioanelor aferente contractului de credit a fost limitat la patru: comision de administrare credit, comision de rambursare anticipata dupa caz, comision de penalizare pentru intarzierea la plata si comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.