Paul Krugman acuza ortodoxia austeritatii bugetare: Mi-e teama ca ne aflam in etapele timpurii ale celei de-a treia depresiuni economice
"Recesiunile sunt comune; depresiunile sunt rare. Din cate stiu eu, au existat doar doua perioade care au fost descrise drept depresiuni: anii de deflatie si de instabilitate care au urmat Panicii din 1873 si anii de somaj in masa care au urmat crizei financiare din 1929-31", scrie Krugman.
El reaminteste ca nici Lunga Depresiune din secolul XIX si nici Marea Depresiune din secolul XX nu au fost marcate de un declin economic permanent ci, din contra, au existat in ambele cazuri perioade de crestere - dupa care au urmat noi caderi.
"Ma tem ca ne aflam acum in etapele timpurii ale celei de-a treia depresiuni. Va semana probabil mai degraba cu Lunga Depresiune decat cu Marea Depresiune, mult mai severa. Dar costul - suportat de economiile lumii si, in cele din urma, de milioane de vieti ruinate de lipsa locurilor de munca - va fi imens", crede Paul Krugman.
"Obsesia inflatiei"
El subliniaza ca cea de-a treia depresiune va reprezenta un esec al politicii, pe fondul "obsesiei" inflatiei care bantuieste guvernele din intreaga lume, determinandu-le sa predice masuri de austeritate.
"In 2008 si in 2009 se parea ca am tras lectiile necesare din istorie. Spre deosebire de predecesorii lor, care au majorat rata dobanzii in fata crizei financiare, liderii actuali ai Federal Reserve si Bancii Centrale Europene au redus drastic ratele si au sprijinit piata creditarii. Spre deosebire de guvernele din trecut, care au incercat sa-si echilibreze bugetele in fata unor economii in declin, guvernele actuale au permis majorarea deficitelor. Politici mai bune au permis lumii sa evite un colaps complet", iar recesiunea adusa de criza financiara parea ca s-a incheiat vara trecuta, spune economistul american.
"Dar istoricii viitorului ne vor spune ca nu acesta a fost sfarsitul celei de-a treia depresiuni, la fel cum relansarea economica ce a inceput in 1933 nu a fost finalul Marii Depresiuni", noteaza el, argumentand ca somajul, si in special cel pe termen lung, ramane foarte ridicat si nu exista niciun semn de imbunatatire.
Capcana deflationista
El crede ca atat Statele Unite cat si Europa sunt gata sa cada in capcana deflationista care a caracterizat economia Japoniei in anii '90.
"In fata acestui tablou sumbru, te-ai astepta ca decidentii politici sa-si dea seama ca nu au facut suficient pentru a sustine relansarea. Dar nu: in decursul ultimelor luni a existat o uluitoare revenire a banilor scumpi si a ortodoxiei bugetelor echilibrate", continua reputatul economist.
In prezent, renasterea acestei religii vechi este vizibila in Europa, unde liderii par sa-si construiasca argumentele "din discursurile complete ale lui Herbert Hoover" (presedintele SUA in perioada 1929 - 1933, care a ales si el calea austeritatii bugetare, cand parea ca economia da semne de redresare), sustinand ca reducerea cheltuielilor guvernamentale si majorarea taxelor va restabili increderea mediului de afaceri.
Cazul Greciei si efectele austeritatii asupra pietelor financiare
Nici America nu procedeaza mai corect, spune Krugman, care adauga ca, desi Fed Reserve pare constienta de riscul deflationist, nu face nimic in acest sens. "Administratia Obama intelege pericolul unei austeritati financiare premature - dar din cauza ca republicanii si democratii conservatori din Congres nu vor aproba ajutoare suplimentare pentru guvernele statelor federale, austeritatea se instaleaza, sub forma reducerilor bugetare la nivelul statelor si al administratiei locale".
Aceasta turnura negativa a politicilor economice este argumentata de linia dura a adeptilor austeritatii bugetare prin problemele cu care se confrunta Grecia.
"Este adevarat ca investitorii in bonduri s-au indreptat impotriva guvernelor cu deficite incomode. Dar nu exista nicio dovada ca o austeritate fiscala pe termen scurt, pe fondul unei economii in depresiune, restabileste increderea investitorilor. Din contra: Grecia a fost de acord sa impuna o austeritate dura, doar pentru a se trezi ca riscul asociat datoriei sale a crescut si mai mult; Irlanda a impus reduceri drastice in sectorul public, doar pentru a fi tratata de piete drept un risc mai mare decat Spania", explica laureatul premiului Nobel.
Cine va plati pretul acestui triumf al ortodoxiei?
Una dintre concluziile sale este ca pietele financiare inteleg ceea ce decidentii politici par sa nu inteleaga: reducerea cheltuielilor in mijlocul unei depresiuni, adancind astfel caderea si pavand calea spre deflatie, este echivalentul unui proces de autodistrugere.
"Este vorba despre victoria unei ortodoxii care are putine in comun cu analizele rationale si care are ca principala doctrina a carei principala dogma este ca impunerea suferintei asupra altor oameni este modul in care demonstrezi capacitatea de a conduce in vremuri grele".
"Si cine va plati pretul acestui triumf al ortodoxiei? Raspunsul este - zeci de milioane de muncitori fara locuri de munca, care vor ramane in somaj ani de zile, iar unii dintre nu vor mai munci niciodata".

România și trenurile internaționale - O istorie de 130 de ani, de la trenurile ce parcurgeau peste 3.000 de km până la rutele mult mai scurte din prezent
Walker, Texas Ranger, se întoarce! / Vești bune pentru fanii Indiana Jones / Noi dovezi despre formarea găurilor negre supermasive
VIDEO Rusia, o viață în exil: Copiii Gulagului se luptă de 30 de ani pentru a reveni acasă
Sorin Cîmpeanu, invitat în studioul HotNews.ro de la ora 18,00. Realizator - Mona Hera
VIDEOINTERVIU/ Beneficiile pe care le pot acorda firmele angajaților anul acesta, dacă au posibilitatea, explicate de Cristian Rapcencu. De la cei 400 lei din telemuncă, la decontarea concediilor și cei 1.500 lei pentru creșă sau gradiniță/ Cum se poate deduce întregul cost cu casele de marcat
ce va spune istoria?
cati dintre noi isi vor pierde slujbele, casele, casniciile pana cand va apare cineva sa ne spuna de ce?
Dezastrul economiei româneşti, care a început în 1990 şi continuă şi astăzi, din acest dezastru făcând parte şi lipsa de locuri de muncă, şi salariile de mizerie ale românilor, ca şi milioanele de români dezrădăcinaţi, care şi-au părăsit casele, familiile şi comunităţile, în căutarea hranei cea de toate zilele, nu face parte din "cursul firesc" al istoriei noastre.
Firesc ar fi fost ca, începând cu 1990, economia şi societatea românească să apuce pe un curs ascendent, nu să coboare la nivelul anului 1905.
Citation:
Guvernanţii postdecembrişti ai României au instaurat nefirescul, adică degradarea vieţii economice şi sociale, în care se înscrie şi "oportunitatea" oferită românilor de a nu găsi de lucru în propria ţară, de a căuta hrană în Spania, în Israel, în Italia, etc., de a fi umiliţi şi batjocoriţi, "oportunitatea" de a fi prezenţi acolo unde explodează bombele, de a fi mutilaţi şi măcelăriţi în confruntări care le sunt complet străine.
Platforma de studiu si dezbateri a proiectului pentru Romania-Dr. Constantin COJOCARU : http://www.universulromanesc.com/forumdisplay.php?f=223
Varianta COJOCARU,site autor : http://www.variantacojocaru.ro/
Situaţia României: criza identitară, politică, socială, economică :
http://www.universulromanesc.com/forumdisplay.php?f=228
Neliniştea Generalilor-Nicolae DURAC :
http://www.universulromanesc.com/forumdisplay.php?f=156
No comment.
cred ca nu e nici ala minim.
ai fost in cehia, sau in ungaria?
in suburbii?
va credeti toti mari filozofi. hai ca e simplu. pupam sua in fund, se ataca iranu, mai ia toata lumea neste petrol moca, mai trecem 10 ani. dupa aia...
Sursa:
http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-7004861-ianuarie-2010-salariul-mediu-brut-calculat-euro-crescut-10-fata-ianuarie-2009.htm
Ala JIJI are cumva 3 perechi de OO ?
Scoala te invata dar de la teorie la practica e o cale LUUUUUUUUUnga
e super tare sa fii afacerist pe afaceri de 1000 de euro dar pt care se platesc de la stat 10.000 de euro.
S-a ajuns in aceasta situatie exact din cauza unor tipi ca nenea acesta care au propavaduit creditul ieftin pana in stadiul in care lumea nu si-a mai putut plati ratele si bula a explodat.
Cei care au luat pmai mult credit decat puteau plati trebuie sa falimenteze (banci, firme si persoane fizice). Nu trebuie ca restul lumii sa plateasca ptr. salvarea lor.
In Europa nu existau nicidecum indiciile unei hiperinflatii, ci dimpotriva, se anunta o sanatoasa deflatie si asta a fost motivul pt care BCE a redus atit de mult rata dobanzii. Acum, pt ca vad o gramada de economisti care spun ca cei care au cheltuit peste masura trebuie sa suporte toate consecintele si sa nu arunce totul pe spinarea generatiilor viitoare, as vrea sa-i intreb: chiar pe toate? Voi stiti macar ce vorbiti? Generatia din 1929 a cheltuit peste masura si a platit pentru asta. A platit prin saracie, somaj dar si cu ditamai razboiul, care practic a ruinat Europa si a scos-o de pe harta puterilor care conteaza cu adevarat in lume. Ce ziceti, platim pina la capat? Daca veti spune ca nu este obligatoriu sa se intimple asa, mai ginditi-va si uitati-va mai bine in lume, pentru ca pregatim, usor - usor, sa ne dam iar in cap. Cind lucrurile se schimba asa cum o fac acum, cind apar noi puteri economice si miltare iar cele vechi nu se lasa date la o parte, cind apare saracie la nivel de masa in regiuni unde se traia bine pina acum, nu este decit o chestiune de timp pina sa apara scinteia. Asa ca o sa consumam doctoria pina la fund? Daca da, atunci macar sa stiti ce inseamna asta. Este adevarat, dupa ce o sa ne belim intre noi, cifrele economice o sa arate superb, problema e ca nu stiu cine va mai ramine sa le admire. Dar eu zic sa-i dam inainte, sa nu ne oprim pina nu obtinem niste cifre frumoase. Tot inainte! All the way down!
Razboiul trebuie evitat cu orice pret, dar, in afara de asta, moral si sanatos este sa plateasca generatiile responsabile. Pasarea problemelor in viitor nu este o solutie. Generatiile viitoare au sa aba problemele lor (clima), vrei sa le pasam lor si pe ale noastre?
Nu treb sa fi savant pt a spune ce spun 90% din acesti oameni. Problema este ca nimeni nu stie limitele la care se pot intinde aceste terorii.
Care este punctul de indatorare sustenabil pana la care o economie poate stimula consumul intern inainte sa aplice politici de austeritate ? Pentru ca ma indoiesc ca raspunsul este in alb si negru.
Cat de interconectata este aceasta simulare a consumului , mai ales prin perspectiva balantei de import / export.
Probabil de aici decurge neintelegerea US vs EU si US vs China.
Nu stiu cat este de interesata Germania sa stimuleze consumul intern, de bunuri de consum caznice importate cine stie de unde, cand ea se bazeaza pe export de tehnologie industriala si masini . Nu s-ar ajuta pe ei in ceea mai mare proportie.
In ce ne priveste, poate singura sansa ar fi sa stimulam consumul din surse interne. Daca stimulam consumul pt a importa si mai mult, ne invartim intr-un cerc periculos. Iar inn ce priveste productia, greu de crezut ca se v-a dezvolta asa cum nu a facut-o 20 de ani, tocmai acum in plina criza, indiferent ce facilitati am da.
Urmeaza perioade grele pt noi, toti suntem eterna generatie de sacrificiu.
e ca si cum eu ti-as spune... da-mi 1 kg de aur, si eu iti voi da 5 de paini pe el. si la anul iti zic.. nu iti dau 5 acum, ca nu am... dar iti voi da peste 3 luni 10 paini. si tu te bucuri. dar nu mai ai aur. dar ai 10 paini ca e o promisiune a mea. si pe urma iti dau 10 paini si tu te duci si iei alt kg de aur, dar vanzatorul zice.. pai.. e 10 paini (ca eu dau 10 pe el) si tu zici ok ca nu ai pierdut nimic, si esti dispus sa platesti mai mult. dar aurul ala e tot 1kg, care era 5 paini. acum e 10 doar din calcule. dar daca admitem ca etalonul era corect la inceput si ca cantitatea totala de aur din lume = 5 x cantitatea totala de paine din lume, atunci inseamna ca tu poti cumpara tot aurul si sa iti mai si ramana jumatate din paine. numai ca nu e paine, ci sunt niste hartii emise de o banca oarecare.
daca mergem acum toti la banca si cerem acoperirea in aur a bancnotei noastre, ne vom trezi ca nu prea valoreaza atat cat promite.
Bune sau rele. Mai bine o decizie proasta (care apoi poate fi invalidata de realitate(nu cea TV) si corectata, apoi asumata) decat lipsa unei decizii.
Administratori buni sunt cei care ştiu să opteze rapid.
Nu atat Opţiuni acceptabile cat, in general, operante. Un rău administrator, şovăie, tergiversează, vrea comisii, anchete şi rapoarte. În cele din urmă, toate acţiunile lui nu fac decât să creeze probleme şi mai serioase.
Un prost administrator este mai interesat de rapoarte, decât de decizii. Are întotdeauna nevoie de un dosar pus la punct pe care să-l etaleze drept scuză pentru greşelile sale.
Cred ca un astfel de administrator avem noi...
busti!
Tu n-ai auzit ca e criza ?! :-))
Inflatie ? Deflatie ?
sa ne fereasca Vladescu de impozit diferentiar ca nu o sa isi mai gaseasca ascunzis nici in bunkare nucleare.
Si care este in prezent interesul americanilor? Pai daca as fi eu in cacao asa cum sunt ei acum as incerca sa le vand cacao si celorlalti. Nu?
Asa ca sa ma mai scuteasca. E frumos ca a prezis criza (care, apropo mi-a fost prezisa de un manager din vest in iarna lui 2005) dar acum Mr. Krugman cred ca a prins gustul banilor si face declaratii in functie de cum e platit.
Deh, mai cunoastem si pe altii.
Daca cititi editorialele lui din New York Times, veti vedea ca el ARE solutii, pe care le forwardeaza constant. (derivate din modelul neo-keynesist) Ca ele nu sunt luate in seama e partea a doua.
Dar sa spui ca citesti Krugman si ca nu are solutii... e penibil baieti.
S-au trezit niste nulitati din nordul Balcanilor sa critice un laureat NObel pentru economie...
Dar mai sus cineva zicea ca Krugman nu PREZINTA solutii. Nu este adevarat: el are solutii proprii; cat de bune sunt, e cu totul alta discutie.
The Return of Depression Economics
http://www.youtube.com/watch?v=pUchcMvJdgU&feature=channel