Autoritatile de supraveghere a sistemului bancar din Uniunea Europeana vor testa in acest an rezistenta financiara a 91 de institutii de credit, de patru ori mai multe decat anul trecut, acestea reprezentand 65% din sistemul bancar european, potrivit AFP. Anul trecut, doar 22 de banci au fost supuse testelor de stres.

"Testele de stres au fost extinse pentru a include nu doar marile grupuri bancare transfrontaliere, dar si institutiile importante pe plan national", se arata intr-un comunicat al Comitetului European de Supraveghere Bancara. Testele privesc capacitatea institutiilor de credit de a rezista in conditii economice si financiare extreme.

CESB va analiza banci reprezentand cel putin jumatate din sectorul bancar al fiecarui stat. Astfel, vor fi testate 27 banci din Spania, 14 banci din Germania, sase din Grecia, cinci din Italia, cate patru din Franta, Olanda, Portugalia, Suedia si Marea Britanie, trei din Danemarca, doua din Austria, Belgia, Cipru, Ungaria, Irlanda si Luxemburg si cate una din Finlanda, Malta, Polonia si Slovenia.

Rezultatele vor fi publicate in data de 23 iulie.