O clienta din Bucuresti a imprumutat in septembrie 2006 suma de 2.100 lei de la EFG Retail Services, pentru a achizitiona un calculator.
O data cu imprumutul a primit si un card de credit Euroline. Suma totala pe care trebuia sa o plateasca pentru calculator era de 3.500, impartita in 36 de rate a cate 97 lei.
Asa cum s-a intamplat si in cazul altor clienti, cardul Euroline beneficia de o limita de credit suplimentara. Existand aceasta posibilitate, clienta a retras de pe card 760 lei, iar in cei trei ani a facut plati totale catre EFG Retail Services in valoare de 4.571 lei.
- Datorii dublate in 3 ani
- EFG a sters trei sferturi din datorie
Conform EFG, datoriile s-au strans din comisioane lunare majorate de la 3 lei la 4,5 lei, din comisioanele de intarziere la plata ratei de 45 lei, din comisioane de penalizare lunare pentru depasirea limitei de credit de 5% si din dobanzi.
“Tendinta crescatoare lunara a valorii acestui comision (n.r. de depasire limita de credit), ca de altfel si a dobanzii datorate, se explica prin modificarea lunara a Soldului Final, consecinta a neachitarii debitului aferent fiecarui extras lunar, la soldul final adaugandu-se contravaloarea diferentei din suma datorata neachitata, precum si dobanda pentru sumele neachitate integral pana la data scadenta”, se precizeaza in scrisoarea trimisa clientei.
Insa vestea buna avea sa apara abia in finalul scrisorii. Spre deosebire de alte situatii relativ similare, in care se dovedise mult mai putin flexibila, de aceasta data institutia financiara nebancara a dat dovada de multa intelegere, venind in intampinarea solicitarii clientei.
- Reprezentantii EFG sustin ca este o solutie exceptionala
Reprezentantii creditorului ne-au informat insa ca decizia luata in cazul clientei respective nu va fi aplicata automat si in cazul altor clienti care cer sa le fie rezolvate favorabil solicitarile.
“Situatia specificata nu reprezinta o practica standard pe care clientii o pot accesa in baza unor conditii pre-stabilite, ci este exclusiv o solutie individuala exceptionala urmare a unui proces de analiza si evaluare a situatiei specifice clientului respectiv”, sustin reprezentantii EFG Retail Services.
Acestia au precizat ca fiecare client care intampina dificultati la plata ratelor, poate sa isi reesaloneze creditul pe o perioada de rambursare de cel mult 96 luni. Insa usa ramane deschisa si pentru alte variante. “Discutam cu fiecare client in parte si in functie de nevoile sale, i se ofera solutia in masura sa ii ofere suportul si ajutorul maxim posibile”, au precizat reprezentantii EFG Retail Services. Citeste textul integral pe Conso.ro