VIDEO Sorin Blejnar, presedintele ANAF: Le-am cerut oficialilor FMI sa lase diplomatia deoparte. Nu vrem sa ne vopsim singuri gardul ca sa parem mai frumosi

de Dan Popa     HotNews.ro
Miercuri, 14 iulie 2010, 14:19 Economie | Finanţe & Bănci


Sorin Blejnar
Foto: AGERPRES
“In cele 3 ore de discutii pe care le-am purtat astazi (miercuri-n.red) cu oficialii Departamentului de afaceri fiscale al FMI, am trecut in revista principalele subiecte pe care le vom dezvolta incepand de maine, la nivel de directori de directii si de experti. De la prioritatile pe care le avem in zona IT, si pana la modul in care vom desfiinta o parte dintre cele 424 de administratii financiare pe care le avem. Am mai discutat despre eforturile pe care le facem in directia cresterii conformarii, imbunatatirea administrarii contributiilor sociale si a TVA si multe altele”, a declarat pentru HotNews.ro Sorin Blejnar, presedintele ANAF.

Potrivit acestuia, expertii FMI vor participa si la evaluarea personalului care lucreaza in departamentul de IT. “Eu le-am cerut sa vina pentru ca din afara lucrurile se vad mai obiectiv. Vrem sa vedem daca numarul si calificarea personalului nostru din zona IT sunt sau nu suficiente si chiar le-am cerut celor de la Fond sa lase diplomatia deoparte si sa ne spuna cu franchete cum vad ei lucrurile, pentru ca e si in interesul nostru. Nu are rost sa vopsim gardul numai ca sa para frumos totul”, a mai spus Blejnar.

In privinta desfiintarii unor sedii ale Administratiei Financiare, Blejnar a invocat ineficienta acestora si situatii la limita paradoxului. “Sunt unele sedii in care pentru un leu colectat cheltuielile sunt mult mai mari. Sau mai sunt situatii cum e cea din Medgidia in care pe aceeasi strada avem doua administratii. Vom face calcule si vom vedea cu cate ramanem”, a mai declarat Blejnar.

Expertii FMI din cadrul Departamentului de afaceri fiscale au inceput astazi discutiile cu conducerea si specialistii ANAF, pentru a vedea cum sa creasca gradul de colectare a veniturilor la bugetul de stat. Intalnirile vor dura doua saptamani (14-28 iulie), la finalul carora expertii Fondului isi vor prezenta concluziile. Misiunea de asistenta tehnica din partea departamentului Fiscal al FMI a fost solicitata de ANAF, pentru a oferi consiliere reprezentantilor Fiscului in legatura cu imbunatatirea colectarii.

Incepand de maine, pe langa subiectele anuntate de presedintele Blejnar, temele discutiilor vor mai include si metode de imbunatatire a gradului de colectare a veniturilor la buget si de combatere a evaziunii fiscale. Guvernul a promis FMI ca va acorda ANAF atributii sporite in combaterea evaziunii prin largirea accesului la evidentele bancare, urmarirea mai atenta a persoanelor fizice cu venituri mari si prin introducerea unor conditii stricte de autorizare a firmelor care lucreaza cu bunuri in regim suspensiv de accize.

"Redresarea economica sub asteptari a redus colectarea veniturilor si a majorat cheltuielile pentru ajutorul de somaj, in special in primul trimestru. In al treilea rand, se pare ca exista probleme de crestere a evaziunii fiscale, veniturile incasate fiind mai mici pentru mai multe impozite importante (in special accize si TVA). Veniturile fiscale cumulate sunt considerabil mai mici decat cele proiectate initial (cu 0,8% din PIB la sfarsitul lunii aprilie)", se arata in scrisoarea suplimentara de intentie convenita cu FMI.

Veniturile bugetare colectate de ANAF in luna iunie 2010 au fost de 11,23 miliarde de lei, cu 0,5% mai mult decat programul de colectare stabilit de catre MFP si cu 11,21% peste veniturile realizate in aceeasi perioada a anului 2009. Agentia Nationala de Administrare Fiscala a colectat in luna iunie 2010 la bugetul de stat 7,38 miliarde de lei, cu 5,3% mai mult fata de sumele prevazute si cu 24,97% peste veniturile perioadei similare din 2009 raportate in termeni nominali.

Potrivit scrisorii suplimentare de intentie, Guvernul a mai promis FMI amendarea Codului Fiscal si al Codului de Procedura Fiscala "in sensul stabilirii dreptului ANAF de a avea acces la evidentele bancare si la evidentele partilor terte, revizuirea definitiilor venitului, pentru a da posibilitatea impunerii veniturilor provenite din orice sursa ne-exceptata prin lege, intarirea dreptului de control in vederea identificarii venitului nedeclarat. Vom infiinta de asemenea un serviciu special ce va avea ca sarcina coordonarea aspectelor de fiscalitate a persoanelor fizice cu venituri mari si dezvoltarea initiativelor sau proiectelor de identificare, cuantificare sau imbunatatire a conformarii in segmentul persoanelor fizice cu venituri mari", se mai arata in scrisoarea suplimentara de intentie.

Pana acum, ANAF a incheiat conventii cu mai multe state in vederea depistarii evazionistilor fiscali. Potrivit acestor documente, autoritatea competenta a unei parti poate solicita "colegilor" din tara partenera informatiile necesare pentru a stabili in mod corect impozitul. „Controalele simultane se vor realiza in modul obisnuit de catre fiecare parte, in cadrul propriilor activitati de inspectie”, se mai arata in intelegerile incheiate de ANAF.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





6010 vizualizari

  • -2 (6 voturi)    
    oho (Miercuri, 14 iulie 2010, 14:42)

    un trecator [anonim]

    Si uite asa, spunand ca nu vrea sa vopseasca gardul, tocmai l-a vopsit!
  • +4 (4 voturi)    
    O noutate buna (Miercuri, 14 iulie 2010, 15:21)

    mirela [anonim]

    Ideea mi se pare f. buna.Am o singura nelamurire:suntem niste handicapati care au cerut in sfarsit ajutorul,sau stim f.bine ce se intampla si facem toate astea de ochii lumii! Oricim,ideea e laudabila,si incerc sa mai sper ca "caracatita"ar putea fi anihilata,desi la cat e de "batrana".........
    • +2 (2 voturi)    
      orice evaluare e contestata (Miercuri, 14 iulie 2010, 17:47)

      bula [anonim] i-a raspuns lui mirela

      de perdanti. Macar daca e de la FMI e mai greu de atacat pe tme de nepotism, clientelism politic, interese de grup si ce o mai fi. Dupa care va fi greu de explicat FMI de ce nu s-au respectat rezultatele evaluarii.
  • +2 (2 voturi)    
    evaluari (Miercuri, 14 iulie 2010, 15:34)

    IT-ist [anonim]

    Prima data trebuie evaluati managerii si strategiile lor apoi personalul. Dar noi suntem mai destepti si inventam solutii "specifice"
  • +9 (9 voturi)    
    424 de administratii financiare? (Miercuri, 14 iulie 2010, 15:36)

    stefan2008 [utilizator]

    Pai numai eu stiu doua in care se doarme si se fumeaza pe-afara la greu... ar trebui sa fie muuuuuult mai putine si toate relatiile cu fiscul sa fie reduse la o conexiune la Internet!
  • +1 (3 voturi)    
    m-ati pacalit (Miercuri, 14 iulie 2010, 16:13)

    Gigel [anonim]

    Aproape crezusem ca ANAF avea domeniul IT din Romania pe lista prioritatilor, mai ales ca multi profesionisti activeaza prin PFA-uri.

    Scuze, mea culpa, nu voi mai gandi macro.
  • 0 (4 voturi)    
    In timp ce vorbim (Miercuri, 14 iulie 2010, 16:40)

    Banel [anonim]

    evazionistii au mai incheiat o zi de munca .se duc spre casele lor in limuzine de sute de mii de euro cumparate din evaziune.se duc acasa sa serveasca cina cu familiile lor care si ele traiesc si mananca din evziune.ei traiesc in viloaie cumparate tot din evaziune.sunt respectati si admirati de vecini evazionisti si ei. se descurca bine soptesc ei... toata tara traieste de zeci de ani din furat si evaziune. pai cum sa se prinda ei pe ei ?
    • +3 (3 voturi)    
      si in vremea asta alti evazionisti (Miercuri, 14 iulie 2010, 17:47)

      diddlyjo [utilizator] i-a raspuns lui Banel

      se intorc acasa cu pungi in care au zarzavaturi, sau lapte, sau cascaval, sau paine. alti evazionisti strang ultimul surub, altii pun ultima garnitura la o tzeava care avea scurgere cu 15 minute mai inainte, altii isi spala bidineaua, altii tocmai ies de la munca si se grabesc sa se duca sa-si ia ajutorul de somaj, altii isi pipaie cu limba o plomba proaspat pusa (de catre un alt evazionist), altii negociaza cu angajatorii (la randul lor evazionisti) cat salariu sa aiba pe cartea de munca si cat sa ia in mana, altii se bucura ca au "facut rost" de o raba de nisip sau de cativa saci de ciment, altii isi cumpara tigari ucrainiene, altii tocmai vand motorina primita pentru (ne)munca tarlalei, altii se gandesc deja la planurile de cursuri (particulare) pentru anul viitor, altii tocmai si-au scos nasul din cifre si fac o pauza de ceai / cafea la firma nepoatei / fiului (iar daca vine vreun control zic ca sunt in vizita de familie), altii tocmai trec in documente un sfert din numarul clientilor avuti peste zi etc

      si fiecare e multumit de realizarile sale si foarte nemultumit de nerealizarile celorlalti (ale guvernantilor mai ales).
    • +2 (4 voturi)    
      nu te infuria (Miercuri, 14 iulie 2010, 17:50)

      bula [anonim] i-a raspuns lui Banel

      dar tot TU (daca ai cumparat azi de 100 de ron) i-ai bagat in buzunar 24 de lei TVA, 16 lei impozit pe profit, etc. ,fireste daca nu ai cerut bon fiscal. Daca 10 mil. de romani cumpara de 10 ron/zi fara bon fiscal, evaziunea este de 36 miliarde ron anual, din care cca 8 miliarde numai la TVA.
  • +4 (4 voturi)    
    abureala (Miercuri, 14 iulie 2010, 17:17)

    georgel007 [anonim]

    exista o singura solutie pentru a curata tara asta de borfasi: prezumtia de vinovatie in domeniul financiar.
    tot ce ai se prezuma ca e furat pana faci dovada provenientei banilor sau a bunului pe care il detii. ti-ai luat limuzina de 100,000 de euro? a doua zi vine fiscul la usa si iti cere sa dovedesti ca banii aia nu au fost furati. ai strans din salariu, ai primit mostenire de la matusa tamara, ai gasit petrol in curte? totul trebuie declarat si monitorizat de fisc.
    exista numeroare tari democratice si civilizate in care pana si achizitia unui televizor mai scump de 1000 de euro atrage atentia fiscului.
    in romania si daca ti-ai facut vila cu 20 de camere, ti-ai luat bmw si lant de aur la gat de 2 kg nu intereseaza pe nimeni. statul NU VREA si NU ESTE INTERESAT sa faca rost de bani.
    sunt zeci de miliioane de euro din amenzi rutiere neincasati, sunt sute de miliioane de euro din impozit pe proprietate la fel neincasati si statul sta si se plange ca nu sunt bani. nu a platit cetateanul amenda de circulatie? sechestru pe masina, scoasa la licitatie si ce mai ramane se restituie proprietarului. idem si la proprietati imobiliare.
    ii pasa cuiva de toate astea? evident ca nu. exista oameni care sunt parlamentari din 1990 in fiecare legislatura si cu salariul ala de 5-6000 de lei si-au luat hectare de terene intravilan, au cate 3-4 masini si conturi de sute de mii de euro. stransi dintr-un salariu de parlamentar.
  • -1 (3 voturi)    
    O fi stiind ceva nenea Blejnar , (Miercuri, 14 iulie 2010, 17:27)

    paul [anonim]

    ca doar a condus Garda financiara din Arad , adica exact din centrul afacerilor mafiote din Romania . E o parere personala, eu consider ca Aradul a depasit de mult capitala , la capitolul ,,amploare si pericol ale fenomenului mafiot''. Intrebarea este ce merite a avut acest ,,nenea'' acolo ? Speram sa fie de buna credinta si sa nu fi fost catapultat la ANAF pe filiera de partid PDL a mult PREA CINSTITULUIPENAL - FALCA - FINUL PREZIDENTIAL !
  • +2 (2 voturi)    
    George are dreptate (Miercuri, 14 iulie 2010, 17:47)

    Matematicianul [anonim]

    George are dreptate.
    Totul de 20 de ani este coruptie.Daca ai cotizat la partid,esti acoperit si nimeni nu se leaga de tine,si in plus ai acces la licitatiille trucate cu banii statului.
    Bani multi in evaziune fiscala sunt in vami.
    In afara de ce zice George,e important sa se interzica pe 10-20 de ani sponsorizarile partidelor de catre firme,pentru ca dupa ce partidul vine la putere,sponsorul trebuie sa-si recupereze "donatia".
    Sa se dea o suma fixa de la buget,care se va acoperi din ce nu se va mai fura in viitor.
  • +6 (6 voturi)    
    Structura personal ANAF (Miercuri, 14 iulie 2010, 18:11)

    vasile [anonim]

    Iata ce afirma un director salajan al ANAF-ului la sfarsitul anului 2009 intrebat fiind ce s-ar intampla daca personalul s-ar reduce cu 25%,citez:" Cei ramasi ar avea acoperit 70% din timpul de lucru" si daca ar mai fi redusi 20% - a continuat intrebarea- raspunsul a fost: "Atunci ar intelege toti cei ramasi ca trebuie sa lucreze si pentru stat,unde sunt angajati, nu numai pentru firmele particulare"Intrebat fiind apoi cum se justifica numarul mare de concedii medicale din institutie,raspunsul a fost promt: "Din cauza plictiselii din institutie"
    D-l ministru s-a uitat pe "normativul" de personal la ANAF?
  • -2 (2 voturi)    
    cine este Blejnar? (Miercuri, 14 iulie 2010, 21:12)

    andrei [anonim]

    de curiozitate intrati pe site-ul garzii financiare ca sa vedeti ce sarac este blejnar. De, viata de bugetar amarat si corect!
    • +2 (2 voturi)    
      Alt site (Miercuri, 14 iulie 2010, 22:20)

      Vasile [anonim] i-a raspuns lui andrei

      Dar de ce pe siteul garzii si nu pe siteul ANAF unde este declaratia din 2010
    • -2 (2 voturi)    
      Pentru ca ... (Joi, 15 iulie 2010, 10:43)

      Gigi [anonim] i-a raspuns lui andrei

      ... se sacrifica ba de dragul tarisoarei! :))

      Dar o poti cauta la registrul comertului pe maica'sa sau pe taica'su ... s-ar putea sa constati suprins ca sunt mari afaceristi asociati in zeci de firme...
  • 0 (0 voturi)    
    La ANAF , INCOMPETENTA da pe rascoale.... (Joi, 15 iulie 2010, 14:12)

    lili [anonim]

    Cam asa spune printre randuri seful ANAF !!! Pai, ce rezultate sa asteptam cu astfel de sefi??!!! Sa astepti FMI sa vina sa-ti spuna ce prostii faci, mi se pare ca este strigator la cer.... FMI cred ca nu-i vede pe astia mai altfel decat pe-aia din Afganistan sau Irak...., state care se chinue sa puna la punct un sistem distrus de razboi....... JALE !!!!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by